Zi: 12 noiembrie 2018

Sport

Gimnastică aerobică: Sportivii deveni, medaliaţi la naţionale

Timp de trei zile, la finalul săptămânii trecute, în Sala Polivalentă din Complexul Sportiv Sydney 2000 de la Izvorani, s-au desfăşurat întrecerile ediţiei 2018 a Campionatelor Naţionale de gimnastică aerobică. Au fost prezenţi sportivi reprezentând toate secţiile de performanţă din ţară, dar ca noutate, au participat şi sportivi de la două secţii care au aderat recent la Federaţia Română de gimnastică: CSM Oneşti şi Asociaţia CSM Dunărea Giurgiu.

Read More
Politica si administratie

Deputatul Sorin Marica: „Protejarea naturii nu trebuie să devină o povară pe umerii celor care trăiesc în zonele cu arii protejate”

În interviul acordat cotidianului nostru, deputatul social-democrat de Hunedoara Sorin Marica (foto) oferă câteva detalii despre modul carenţial de întocmire a planului de management al ariilor protejate şi necesitatea înfiinţării unor structuri teritoriale ale ANANP, în vederea rezolvării problemelor reale întâlnite în aplicarea legislaţiei de mediu şi a blocajelor birocratice cu care conducătorii administraţiilor publice se confruntă, dar şi a interdicţiilor care planează asupra localnicilor din zonele respective.

Read More
FlashPolitica si administratie

Trecerea de pietoni blestemată, un test prea greu pentru autorităţi

Trecerea de pietoni de pe DN7 din dreptul localităţii Sântandrei este încă neluminată şi fără o semnalizare corespunzătoare. Asta, deşi zeci de locuitori din Sântandrei ies în fiecare seară în stradă şi protestează pentru că nici o autoritate nu ia măsuri pentru evitarea accidentelor. Şapte oameni şi-au pierdut viaţa pe trecerea respectivă de pietoni în decursul a doi ani.

Read More
Comunitate

Invitaţie la vernisajul expoziţiei „Orăştia şi Marea Unire”

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (MCDR) şi Primăria municipiului Orăştie, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, organizează mâine, de la ora 12, vernisajul expoziţiei „Orăştia şi Marea Unire”, realizată de către Secţia de Etnografie şi Artă Populară Orăştie, la Sinagoga din municipiu. Acţiunea culturală se încadrează în şirul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri, expoziţia putând fi vizitată în perioada 14 noiembrie – 14 decembrie.

Read More