Sport

Gimnastică aerobică: Sportivii deveni, medaliaţi la naţionale

Nicolae Gavrea

Timp de trei zile, la finalul săptămânii trecute, în Sala Polivalentă din Complexul Sportiv Sydney 2000 de la Izvorani, s-au desfăşurat întrecerile ediţiei 2018 a Campionatelor Naţionale de gimnastică aerobică. Au fost prezenţi sportivi reprezentând toate secţiile de performanţă din ţară, dar ca noutate, au participat şi sportivi de la două secţii care au aderat recent la Federaţia Română de gimnastică: CSM Oneşti şi Asociaţia CSM Dunărea Giurgiu.
Remarcăm că au fost şi câteva reprize demonstrative de aero dance pe care le-au oferit spectatorilor din tribune, componenţii Companiei AEROS, mulţi dintre ei, actuali sau foşti campioni naţionali, europeni sau mondiali, cei care pregătesc acum un lung turneu internaţional în Italia, cu acest spectacol în care sunt incluşi şi hunedorenii Gabriel Bocşer şi Maria Becze.
Revenind la competiţia naţională de gimnastică aerobică, am constatat că anul acesta a participat un număr record de sportivi înscrişi la categoriile mici, atât la individual sau în probele de perechi, trio sau grup.
Gimnaştii legitimaţi la CNS Cetate Deva a avut o contribuţie remarcabilă la succesul acestei ediţii, iar la final, ca urmare a punctajului obţinut (89,5 puncte) s-au situat pe locul IV după CS Farul Constanţa (126, 8 puncte), CS UNEFS Bucureşti (123 puncte) şi CS Universitatea Arad (108,6 puncte), toatea aceste entităţi având un număr considerabil mai mare de participanţi.
Grupul devean de la categoria a II-a, alcătuit din Adina Tiurean, Claudia Barna, Daria Mihaiu, Mirela Frâncu şi Raluca Bocşer a câştigat medalia de aur şi titlul de campioană la ediţia din acest an. Perechea deveană, alcătuită din tinerii Raluca Bocşer şi Darius Irimie, a reuşit o performanţă excelentă, cucerind medalia de bronz în proba de perechi mixte categoria II-a, unde au fost înscrise 21 de perechi. La aceeaşi probă, dar la categoria a III-a, perechea Emilia Monu şi Daniela Anton s-a clasat pe acelaşi loc III, obţinând medalia de bronz. În timp ce colegii lor Luissiana Budică şi Alexandru Cioroianu s-au situat pe locul VI.
Foarte aproape de podium au fost componenţii trioului de la categoria a II-a, Daria Mihaiu, Mirela Frâncu, Raluca Bocşer, clasat pe locul IV ca şi trioul de la categoria I alcătuit din Georgiana Negrea, Maria Murariu şi Viorica Gopşa. Acelaşi loc, patru, a fost ocupat şi de Nicoleta Patrichi la individual feminin, categoria I de concurs. În probele individuale, Alin Popa s-a clasat pe locul VI la seniori, iar Flavia Sebastiana Sentea, pe locul opt, ambii fiind componenţi ai lotului naţional.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura