Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile circulă cu o viteză uluitoare în regiune, unde câr­cotașii susțin că angajații unei administrații locale s-au re­pro­filat în agenți imobiliari de lux… pentru un privat! În urbea cu pricina, gurile rele vorbesc des­pre faptul că apartamentele lo­calnicilor au ajuns să se vândă pe bani de buzunar, fenomen care a atras ca un magnet cum­părători din toate colțurile țării. Cei mai mulți dintre clienți ar fi corporatiști de la oraș, pen­tru care sumele cerute pe o locuință aici sunt de-a dreptul infime. Luați la întrebări de bârfitori, proaspeții proprietari au recunoscut deschis ce-i atra­ge: zona este extrem de pi­to­rească, numărul turiștilor crește de la an la an, iar pers­pec­tiva ca localitatea să devină o veritabilă stațiune este tot mai plauzibilă. Deși până la statutul de stațiune mai este drum lung, mașinăria de con­vin­gere funcționează la turație maximă. Surse din comunitate afirmă că însuși personalul din primărie îi îndeamnă activ pe oameni să cumpere, fluturând argumentul oficial că „se mai a­daugă un ban la bugetul lo­cal”. În realitate însă, culisele acestei generozități adminis­tra­tive ar fi mult mai pămân­te­ne. Bârfitorii din târg susțin că funcționarii publici se dau pes­te cap mai tare decât agenții imobiliari profesioniști pentru a-i caonvinge pe localnici să-și dea casele. În loc să-și pro­te­jeze cetățenii și să-i sfătuiască să negocieze pentru un preț corect, reflectând potențialul turistic al zonei, aceștia ar pune presiune pentru vânzări rapide. Motivul? Aceleași voci din um­bră vorbesc despre un „co­mi­sion” frumușel pe care funcțio­narii statului l-ar încasa direct de la o agenție imobiliară de pro­fil, parteneră în această afa­cere de culise.

 

În timp ce băieții de la control se laudă prin comunicate pom­poase că au prins câte un a­mărât cu două cartușe de țigări în portbagaj sau trei pungi de cafea fără factură, adevărat boierie (pardon, afacere) se în­vârte la un cu totul alt nivel. Gurile rele din târg șoptesc că prin zonă mărfurile de con­tra­bandă nu vin cu sacoșa, ci direct cu TIR-ul, intrând zi și noap­te fără ca vreun radar oficial să le simtă prezența.
Cârcotașii, mereu puși pe rele, spun că liniștea totală în care se descarcă aceste trans­por­turi are un preț bine stabilit. Se aude că toți cei care ar avea în fișa postului obligația să pună mână pe ei își iau tacticos „partea”, ba unii mai între­prin­zători ar fi devenit direct ac­ționari la profitul rețelei.
Mai mult, bârfitorii de ser­vi­ciu susțin că serviciul de pro­tecție este „full-options”: bă­ie­ții deștepți nu doar că sunt lă­sați în pace, dar folosesc uni­formele plătite din bani publici pentru a-și mătura concurența de pe străzi. Deși în ultima vre­me câțiva „peștișori” au fost săltați, cercetați și trimiși la „ambalat” în spatele gratiilor, se pare că lecția nu a fost în­vățată. Restul rețelei continuă să ruleze marfa nestingherită, semn că apetitul pentru pro­fi­tul ilegal e mult mai mare decât frica de dube.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura