Protest în ploaie la Deva
Ieri seară, între orele 18,30 şi 19,30, pe o ploaie mocănească, aproximativ 80-100 de cetăţeni, de toate vârstele, mobilizaţi de
Citește mai multIeri seară, între orele 18,30 şi 19,30, pe o ploaie mocănească, aproximativ 80-100 de cetăţeni, de toate vârstele, mobilizaţi de
Citește mai multÎntr-un sat de la limita vestică a judeţului, într-o căsuţă modestă, locuieşte un om a cărui înfăţişare şi grai te fac să crezi că vine din altă epocă. Un om nealterat de minunile tehnologiei şi de vârtejul vieţii cotidiene în care ne învârtim noi, ceilalţi.
Citește mai multComunitatea trebuie ajutată, iar pentru acest lucru e nevoie de implicare. Astfel, vineri seara, la sala Bliss din Deva a avut loc un bal caritabil de sprijinire a Secţiei de Pneumologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, organizat de Clubul Rotary Deva Castrum.
Citește mai multPrimarul ales al municipiului Deva, Florin Oancea (foto), a fost ales, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la Liga Aleşilor Locali a Partidului
Citește mai multDezbaterea vizând situaţia penitenciarelor din România, ce a avut loc în Camera Deputaţilor, a scos în evidenţă faptul că situaţia din penitenciare este una istorică, după cum a fost catalogată de ministrul Justiţiei. Mai mult, ministrul Justiţiei Tudorel Toader le-a atras atenţia parlamentarilor că fondul problemelor existente pe tema acestui subiect este unul extrem de sensibil şi extrem de important.
Citește mai multCu 172 de voturi „pentru“ din 176 valabil exprimate, senatorul PNL Carmen Hărău (foto) a câştigat un nou mandat de preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale din judeţ. Femeile liberale şi-au ales, ieri, o nouă conducere, iar la jumătatea lunii decembrie, ele îşi vor desemna conducerea la nivel naţional.
Citește mai multVineri, conducerea organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD a prezentat, într-o conferinţă de presă, câteva din primele 100 de măsuri din Programul de guvernare al partidului care au fost realizate până acum.
Citește mai multToma Petcu, ministrul Energiei
Citește mai multCazimir Radvanski, preşedintele Asociaţiei Pro Parâng
Citește mai multCinci minute de glorie l-au făcut indezirabil. S-a întâmplat într-o primărie din regiunea cu lămpaşe, unde un funcţionar a ajuns
Citește mai multReabilitarea drumului care duce la Mănăstirea Prislop a fost finalizată, vineri, autorităţile judeţene inaugurând noua investiţie, care a costat peste
Citește mai multÎn acest weekend, poliţiştii Serviciului Rutier Hunedoara au acţionat pentru creşterea gradului de siguranţă în trafic. Astfel, vineri, aceştia s-au aflat pe DN76 (Deva-Brad-limită judeţul Arad) pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză, dar şi a conducătorilor auto care efectuează depăşiri neregulamentare.
Citește mai multUn TIR încărcat cu marfă a blocat dubla de cale ferată care leagă localităţile Văii Jiului, în urma unui accident de circulaţie.
Citește mai multUn bărbat care practică cerşetoria prin Deva, umblând într-un cărucior cu rotile şi păcălind pe toată lumea că este inapt să se deplaseze pe propriile picioare, a fost protagonistul unei scene ca în filme.
Citește mai multLiderul seriei a IV-a din Liga a III-a a cedat primele puncte la Petroşani, remizând, scor 3-3, cu CSM Lugoj, în penultima etapă a turului. Trupa lui Dan Vasilică a condus cu 2-0, dar a plătit tribut unui final slab de meci în care a încasat trei goluri în decurs de nouă minute.
Citește mai multCampioana României la futsal a pierdut onorabil primele două partide din Elite Round UEFA Futsal Cup, jucate împotriva a două forţe ale Europei, Kairat Almaty şi Inter Movistar. Devenii au cedat cu 2-5 în faţa trupei din Kazahstan şi doar cu 1-2 în faţa campioanei Europei, gazda acestei grupe.
Citește mai multGruparea din reşedinţa judeţului s-a despărţit de publicul propriu cu un eşec usturător, cedând cu 2-5 în faţa Gloriei Lunca Teuz Cermei. Echipa antrenată de Sorin Cornea a fost taxată la aproape fiecare atac al vizitatorilor deşi a controlat prima jumătate de oră a meciului.
Citește mai mult