Gura lumii

Gura lumii 27.11.2017

Cinci minute de glorie l-au făcut indezirabil. S-a întâmplat într-o primărie din regiunea cu lămpaşe, unde un funcţionar a ajuns oaia neagră a întregii instituţii. Colegii săi se feresc de el ca dracu de tămâie şi nimeni nu mai schimbă nici măcar un bună ziua cu el. Funcţionarul a ajuns cel mai urât dintre bugetari după ce i-a turnat la şef, însă ce a îndrugat el a fost real doar pe jumătate. Gurile rele spun că individul a rămas să-l înlocuiască pe şeful unui serviciu aflat în concediu. A fost luat pe teren pentru inspectarea unor lucrări şi acolo şi-a dat drumul la gură. I-a spus superiorului că se ţin chindii cât e ziua de lungă în instituţie şi că subordonaţii îl vorbesc de rău. Şeful s-a dus peste oameni şi i-a spulberat la propriu, dar abia apoi a aflat realitatea. Cei cu musca pe căciulă au recunoscut că a fost ziua unuia dintre colegi şi au băut un şpriţ la birou, seara, după terminarea programului, dar nicidecum că au făcut o petrecere cu strigături, aşa cum a lăsat colegul lor să se înţeleagă.

Au urlat cât i-a ţinut gura că nu li se oferă condiţii, că banii cu care ei contribuie la buget nu se întorc în infrastructură, că sunt persecutaţi. Când li s-a oferit posibilitatea de a face turism de calitate şi să beneficieze de condiţii civilizate, aproape toţi şi-au pus coada între picioare şi s-au făcut nevăzuţi. Se întâmplă într-o staţiune din judeţ unde s-a tras tare ca o investiţie să fie finalizată până la sosirea primilor turişti. Mai rămânea ca şi cei care au cerut-o să semneze hârtiile şi să beneficieze de ea, dar nu gratis. Când a fost vorba de bani, aproape toţi cei care acuzau şi arătau cu degetul s-au dat la fund. Nu mai vor în ruptul capului să-şi facă contracte. Gurile rele spun că nu vor scăpa aşa uşor, pentru că nişte inspectori sunt cu ochii pe ei şi-i vor arde cu prima ocazie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura