Sport

CNS Cetate, învinsă drastic în ultimul meci al anului pe propriul teren

Gruparea din reşedinţa judeţului s-a despărţit de publicul propriu cu un eşec usturător, cedând cu 2-5 în faţa Gloriei Lunca Teuz Cermei. Echipa antrenată de Sorin Cornea a fost taxată la aproape fiecare atac al vizitatorilor deşi a controlat prima jumătate de oră a meciului.

Oaspeţii, readuşi în joc de un penalti acordat uşor
Pe o suprafaţă de joc ce semăna mai degrabă cu o orezărie decât cu un teren de fotbal, alb-albaştrii au început bine ultimul duel de pe teren propriu din 2017. Astfel, după o ocazie a lui Romică David, amfitrionii au deschis scorul în urma unei faze fixe. Robert Cristian a centrat dintr-o lovitură liberă de pe stânga, Lupu a deviat cu capul de la marginea careului iar Mintaş, rămas singur la 10 metri, a înscris simplu. Bărculeţ putea majora diferenţa cinci minute mai târziu, dar a fost blocat în ultima clipă de Gligor iar oaspeţii s-au apropiat prima dată de poarta lui Apostol abia în minutul 31, când şutul lui Suslak a fost reţinut de portarul devean. Egalarea a venit după o fază confuză, centralul Lazăr apreciind duelul dintre Lupu şi Ianc din careul devean drept fault pentru oaspeţi iar Buia a transformat penaltiul acordat destul de uşor. Surprinzător, trupa arădeană a intrat în avantaj la pauză după ce Ianc a şutat din întoarcere la colţul lung o minge centrată în careu de Mager.

Taxaţi la aproape fiecare atac arădean
Loviturile primite de deveni chiar înaintea pauzei i-au demoralizat şi în debutul părţii secunde, oaspeţii au rezolvat soarta meciului. Mai întâi, Şulea a scăpat pe stânga şi l-a învins pe Apostol cu un şut la colţul lung din careu, după ce l-a depăşit şi pe Mintaş, acelaşi jucător servindu-l ideal patru minute mai târziu pe Buia, care a marcat din mijlocul careului. Mintaş putea reduce din diferenţă, dar mingea reluată cu capul de fundaşul devean după centrarea lui Doboş a întâlnit bara laterală. În schimb, la cealaltă poartă, Mager l-a mai învins o dată pe Apostol, cu un şut deviat de la 18 metri. Scorul final a fost stabilit de Moţ, tot după o fază fixă, tânărul mijlocaş devean reluând din careul mic centrarea la bara a doua a lui Robert Cristian. Final trist de an pentru alb-albaştri, care vor încerca să se revanşeze în ultimul meci al turului, pe terenul lui AFC Hermanstadt II.
CNS CETATE DEVA 2 (1)
Apostol– Kelemen, Mintaş, Şoit, Coteţ (46, Scarlat) – Boldea, Moţ – Bărculeţ (60, Doboş), R. Cristian (cpt.), Lupu (60, Leucian) – R. David (37, Firan). Antrenor: Sorin Cornea
GLORIA LUNCA TEUZ CERMEI 5 (2)
Bodea – Rogojan, Cotoc, Gligor, Nistor (cpt.)– Mager (81, Moraru), Varga, Ianc, Suslak (66, Aldan) – Şulea (77, Brînduşe), Buia (73, Berari). Antrenor: Radu Anca
Arbitrii: Călin Lazăr (Mediaş) – Csaba Antal (Cluj), George Suciu (Câmpia Turzii)
Au marcat: Mintaş (14), Moţ (79) – Buia (34 – penalti, 51), Ianc (43) Şulea (47), Mager (71)
Stadion: „Cetate”, spectatori 50
(Ovidiu Mănăstire)

One thought on “CNS Cetate, învinsă drastic în ultimul meci al anului pe propriul teren

  • Mai Ovidiu,cred ca tu faci parte din alta galaxie,esti mereu in afara subiectului sa nu mai vorbim de data de desfasurare a meciurilor!!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura