Zi: 23 noiembrie 2017

Actualitate

Monica Iacob-Ridzi, la plecarea din penitenciar: „Îmi doresc să fiu mamă, soţie, fiică şi noră”

Fostul ministru Monica Iacob-Ridzi (foto) a fost eliberată din închisoare de miercuri, 22 noiembrie, la decizia Tribunalului Cluj. La plecare, aceasta a făcut o serie de declaraţii jurnaliştilor care o aşteptau. Monica Iacob-Ridzi a spus că orele care au curs după ce instanţa i-a admis cererea şi plecarea efectivă din penitenciar au fost cele mai grele din cei aproape trei ani de detenţie. Aceasta a mai arătat că în perioada următoare se va dedica în totalitate familiei, în special celor doi copii ai săi.

Citește mai mult
Politica si administratie

Moţiunea de cenzură împotriva guvernului a picat

Moţiunea de cenzură intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă“ , aşa cum era de aşteptat, a picat la votul din plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor. Firesc, parlamentarii puterii nu au votat această moţiune de cenzură. S-au înregistrat 156 de voturi „pentru“, dar nu s-a întrunit numărul necesar 50 la sută plus 1.

Citește mai mult