Gura lumii
Toţi cei care au un minimum de experienţă de viaţă ştiu că de regulă, între ceea ce „zboară” în ofertele
Citește mai multToţi cei care au un minimum de experienţă de viaţă ştiu că de regulă, între ceea ce „zboară” în ofertele
Citește mai multTrecerea în anul 2011 a fost, după cum o dovedeşte tradiţia ultimilor şapte ani, un bun prilej pentru locuitorii municipiului Brad de a sărbători Revelionul în aer liber, alături de cei dragi. Astfel, mii de brădeni au ales ca la miezul nopţii să se bucure, ca şi-n marile oraşe, de petrecerea organizată de Consiliul Local şi Primăria municipiului Brad.
Citește mai multZeci de turişti şi localnici au ieşit în a doua zi din 2011 la un picnic pe zăpadă în munţii din Valea Jiului. Petrecăreţii au ales aerul tare de munte, pentru a „linişti” sărmăluţele şi restul bunătăţilor de pe masa de Revelion, consumate peste măsură.
Citește mai multCinci sportive de la CNS CSS „Cetate” Deva, cu performanţe deosebite la campionatele europene şi mondiale de anul trecut, au „urcat” gimnastica pe poziţia de lideră a sportului hunedorean în anul 2010.
Citește mai multFoştii jucători ai echipei, Jiul, Mihai Pintilii, în prezent la gruparea din Liga I Pandurii Târgu Jiu, şi Ciprian Petre,
Citește mai multPatru hunedoreni s-au ales cu dosare penale, chiar în ultima zi a anului 2010. Aceştia au fost surprinşi de poliţişti în timp ce încercau să vândă mai multe artificii şi petarde, interzise de lege.
Citește mai multMedicii din judeţul Hunedoara au avut din plin de lucru după petrecerile de Revelion şi de Sfântul Vasile. Din cazuistică
Citește mai multAnul 2011 vine cu veşti bune pentru zeci de elevi, cei mai mulţi din zone rurale sau defavorizate ale judeţului. Aceştia nu vor mai fi nevoiţi să plătească abonamente la autobuze sau să meargă pe jos kilometri întregi până la şcoală. Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara a primit, la sfârşitul anului trecut, patru noi microbuze, destinate transportului elevilor.
Citește mai multDe la sfârşitul anului trecut, Primăria municipiului Petroşani deţine în proprietate un magazin de obiecte funerare, pe care l-a primit în contul datoriilor pe care le înregistra la bugetul local o firmă din Petroşani.
Citește mai multO familie din localitatea Cimpa, din Valea Jiului, a investit peste 4000 de lei într-o trăsură. Atelajul demn de o limuzină are închidere centralizată, semnalizare sau instalaţie audio stereo.
Citește mai multChiar în ajunul Crăciunului, la sediul ADR Vest Timişoara, a fost semnat contractul de finanţare privind reabilitarea clădirii principale a Colegiului Naţional „Aurel Vlaicu” şi îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ, prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicării. Programul este finanţat din fonduri europene nerambursabile şi are o valoare totală de aproape şase milioane de lei.
Citește mai multAntrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu (foto), care şi-a început cariera de tehnician la Corvinul Hunedoara, în anii 80, ocupă locul 11 în clasamentul celor mai buni tehnicieni ai anului 2010, dat publicităţii, ieri, de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).
Citește mai multCâteva sute de elevi din judeţul Hunedoara, care învaţă la licee tehnologice, vor avea ocazia să-şi dezvolte competenţele practice în cadrul unor stagii de pregătire, organizate la diverşi agenţi economici. Şi asta, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, câştigat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara, împreună cu inspectoratele şcolare din judeţele Braşov şi Sălaj. Valoarea proiectului se ridică la cinci milioane de euro, bani proveniţi din Fondul Social European, iar perioada de implementare este de trei ani.
Citește mai multSalvamontiştii au avut din greu de lucru, după ce zeci de turişti s-au accidentat pe pârtii. Chiar dacă majoritatea cazurilor au fost uşoare, nu au lipsit nici accidentele vasculare sau fracturile.
Citește mai multCuprinse de comportament schizoid, cele două posturi TV de ştiri pe care le urmăresc, Realitatea TV şi Antena 3, au
Citește mai multZeci de investiţii finanţate din bugetul local, proiecte pe fonduri europene finalizate sau încă în derulare şi un procentaj ridicat de colectare a taxelor şi impozitelor. Cu asta se poate lăuda administraţia locală din oraşul de la poalele Cetăţii în ceea ce priveşte anul care tocmai s-a încheiat. Potrivit celor declarate de primarul Mircia Muntean (foto), la ora bilanţului pentru anului 2010, Primăria Deva a ieşit „pe plus” la toate capitolele referitoare la investiţii.
Citește mai multDoi jandarmi montani din Staţiunea Parâng au fost agresaţi de trei tineri din judeţul Hunedoara. Unul dintre ei a avut nevoie de îngrijiri medicale. Totul nu a fost decât o răzbunare a prietenilor unui tânăr din comuna Bretea Română, care a fost sancţionat contravenţional pe pârtie.
Citește mai multBătălia pentru fotoliul de primar al comunei Baru se va da între PDL şi PNL. Dacă PDL merge singur în alegeri, liberalii beneficiază de sprijin politic important.
Citește mai multFostul jucător al echipei Jiul Petroşani Constantin Doroş nu şi-a uitat colegii. La fel ca în fiecare an din ultimii
Citește mai multUn bărbat din comuna Băiţa, care a provocat un accident de circulaţie chiar în prima zi a noului an, a
Citește mai mult