Nu era Volgă, era bicicletă, şi nu i-au dat-o, ci i-au luat-o…
Să reamintesc bancul, pentru cei care nu-l ştiu. Într-un ziar rusesc s-a scris că generalissimul Stalin i-a dat compozitorului Şostakovici
Citește mai multSă reamintesc bancul, pentru cei care nu-l ştiu. Într-un ziar rusesc s-a scris că generalissimul Stalin i-a dat compozitorului Şostakovici
Citește mai multBunicul Ellei, câştigătoarea de la „Dansez pentru tine”, a fost prezentat din nou magistraţilor hunedoreni. Gheorghe Panduru (foto) a fost
Citește mai multO armată de muncitori ai municipalităţii Petroşani a fost mobilizată pentru a curăţa spaţiile dintre blocurile aflate în centrul oraşului. Locatarii imobilelor ale căror zone au fost igienizate au preferat să privească de la ferestre cum muncitorii le cară gunoiul aruncat din casă direct în zona verde.
Citește mai multCinci dintre cele 13 gimnaste din noul lot naţional de junioare, care se pregăteşte, începând din această săptămână, la Centrul Olimpic din Deva, sunt de la CNS CSS „Cetate”. Clubul devean este singurul din ţară care are mai mult de două sportive în echipa de „speranţe” a României.
Citește mai multTatăl a două fetiţe, în vârstă de trei, respectiv patru ani, este suspectat că şi-a abuzat sexual copilele. Înfiorător este faptul că familia a primit găzduire la Schitul Sfântul Nicolae din Vulcan şi acolo s-ar fi produs grozăvia.
Citește mai multDouă persoane şi-au pierdut viaţa şi alte două se află în stare critică la spital, în urma unui accident de circulaţie, petrecut ieri noapte, în localitatea Simeria. Şoferul autoturismului a adormit la volan, a pierdut controlul maşinii şi s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.
Citește mai multUn tânăr din comuna Viişoara, judeţul Cluj, a fost identificat de poliţişti ca autor al mai multor furturi, comise pe raza municipiului Orăştie.
Citește mai multI-au retras permisul de portarmă şi s-a ales şi cu o cercetare disciplinară. Este cazul poliţistului Geani Goşa, din Petroşani, cel care l-a oprit în trafic, în luna noiembrie 2010, pe omul de afaceri din Petroşani Siminel Iordache, zis “Simi”, considerat unul dintre sponsorii importanţi ai PDL Hunedoara.
Citește mai multAudieri maraton la Tribunalul Hunedoara. Cei 83 de inculpaţi în cel mai amplu dosar de proxenetism din judeţ au fost
Citește mai multCum peste două zile, în comuna noastră, Baru, vor avea loc alegerile pentru funcţia de primar, în calitatea mea de cetăţean al comunei, vreau să evidenţiez unele probleme anormale, ca să nu le spun mânării sau, mai rău, încălcări ale legii, făcute de fostul primar demisionar Daniel Răducanu, care candidează pentru un nou mandat. Sunt lucruri care pot fi probate oricând cu documente şi care, în opinia mea, ridică mari semne de întrebare privind corectitudinea lui Daniel Răducanu în exercitarea funcţiei de primar, pe care oamenii din comună trebuie să le afle măcar acum, în ceasul al XII-lea şi să voteze în cunoştinţă de cauză.
Citește mai multSe aude prin târg că afacerile unui anumit boss dintr-un judeţ limitrof prosperă în apropierea oraşului cu cetate. Cârcotaşii noştri
Citește mai multEugenia Mariş, viceprimar Burjuc şi lider al organizaţiei locale a PDL Pentru că s-a decis schimbarea sa din funcţie şi retragerea sprijinului politic ca
Citește mai multMc Ranin, directorul artistic al Teatrul de Artă Deva Pentru interesul pe care îl acordă dezvoltării vieţii culturale din municipiul
Citește mai mult