Politica si administratie

Filiala judeţeană PNL îl susţine pe Ilie Bolojan

Filiala judeţeană PNL Hunedoara îl susţine pe actualul preşedinte al par­tidului, Ilie Bolojan, apreciind că acesta a ales un „drum al reformelor”, iar a­ceastă direcţie „nu trebuie aban­do­nată”, a transmis preşedintele or­ga­nizaţiei, deputatul Vetuţa Stănescu.

Decizie clară
„PNL Hunedoara şi eu, personal, ră­mânem alături de Ilie Bolojan. Am ales drumul reformelor, al seriozităţii şi al responsabilităţii, iar această direcţie nu trebuie abandonată”, a notat Stănescu, pe pagina sa de Facebook.
Ea a menţionat că nominalizarea lui Adrian Veştea la funcţia de premier, făcută de preşedintele Nicuşor Dan, este o decizie pe care nu o înţelege şi care ignoră poziţia clar exprimată a Partidului Naţional Liberal.
„Nu putem vorbi despre respect faţă de PNL în timp ce se încearcă ocolirea deciziilor partidului şi promovarea unor înţelegeri făcute în culise. Ambiţiile per­sonale nu pot fi puse înaintea inte­re­se­lor partidului şi ale celor care l-au sus­ţinut. Am vorbit cu primarii şi colegii din filiala Hunedoara, iar poziţia noastră este clară şi fără echivoc: susţinem de­ciziile PNL şi rămânem consecvenţi va­lorilor şi angajamentelor asumate în faţa românilor”, a completat preşedintele filialei judeţene PNL Hunedoara. (A.N.)

Un comentariu la „Filiala judeţeană PNL îl susţine pe Ilie Bolojan

  • „consecvenţi va­lorilor şi angajamentelor asumate în faţa românilor”. Aoleu, nu-mi aduc aminte să fi zis în campania electorală că veți crește taxele, accizele, TVA-ul, și că veți lua bani de la oameni. Avem cele mai mari prețuri și cea mai mare inflație din cauza exclusiv a lui Bolojan. Liberalul Popescu în cârdășie cu usri-ul au aruncat în aer prețurile la gaz și energie, prin așa zisa „liberalizare”-adică jecmănirea populației. PSD este principalul vinovat că partidul de pe locul 3 a dat PM.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura