Vulcănean, călăuză pentru imigranţi, ridicat de poliţişti

7 decembrie 2017 | Adauga un comentariu

Un bărbat de 30 de ani, din Vulcan, este suspect într-un dosar instrumentat de procurorii francezi, pentru că ar fi fost călăuză pentru imigranţi. Individul, alături de alţi complici, ar fi ajutat să intre pe teritoriul statului francez mai mulţi imigranţi din afara Europei, din state ca Irak, Siria, dar şi din ţări din Africa.

”Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Vulcan, împreună cu cei din cadrul S.C.C.O. Hunedoara, au efectuat o acţiune în urma căreia a fost identificat şi reţinut un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul Vulcan, posesorul unui mandat european de arestare emis, la data de 14.11.2017, de către autorităţile judiciare din Franţa. Bărbatul, care este cercetat pentru comiterea, pe teritoriul Franţei, a unor infracţiuni de trafic de imigranţi, urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în vederea luării măsurilor legale”, au precizat reprezentanţii IPJ Hunedoara. (M. Gânju)

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Bulina neagră, 8.12.2017

Florin Opriş, fost şef al Biroului local APIA din Hunedoara Pentru că a fost găsit vinovat şi condamnat de Tribunalul...

Bulina albă, 8.12.2017

Ovidiu Bălan, primarul municipiului Orăştie Pentru că din cele 14 proiecte depuse în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală 2017-2020,...

Gura lumii, 8.12.2017

Prin lumea halatelor albe din sudul judeţului se vorbeşte că o persoană din rândul lor, care se ocupă de sănătatea...

Închide