Traficantii de hasis, patru ani dupã gratii

29 iunie 2009 | Adauga un comentariu

03 Traficanti italieni hasis

Sorina Popa

Trei traficanţi de droguri, dintre care doi hunedoreni, au fost condamnaţi de Tribunalul Hunedoara la câte patru ani de puşcărie. Liviu Nicuşor Avădanei şi Marian Alexandru Lupu, ambii din Valea Jiului şi un italian din Bologna, Antonio D’Angiolella, au fost arestaţi preventiv, la sfârşitul anului trecut, în urma unei acţiuni a poliţiştilor de la Crimă Organizată, desfăşurată la Arad.

4.000 de euro pentru un kilogram
Liviu Nicuşor Avădanei, zis Nicu Olteanu, în vârstă de 31 de ani, din Vulcan, şi Marian Alexandru Lupu, de 28 de ani, din Lupeni, au fost plecaţi în Italia. Acolo, cei doi hunedoreni l-au cunoscut pe Antonio D’Angiolella, un traficant de droguri. Italianul le-a propus hunedorenilor să intre în afaceri cu droguri şi să vândă marfa în România pentru suma de 4.000 de euro kilogramul.
„În două rânduri, românii au oferit unor deveni 1,7 kilograme de haşiş, pentru care au primit suma totală de 7.500 de euro“, a declarat, la acea vreme, comisarul şef Traian Berbeceanu, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog Alba-Iulia.

În cauciucul roţii de rezervă
Cei doi hunedoreni, împreună cu italianul care i-a introdus în afacere, au fost prinşi în Arad, la sfârşitul anului trecut, când vroiau să vândă 10 kilograme de haşiş. Drogurile au fost introduse în ţară în cauciucul roţii de rezervă a unei maşini, iar apoi au fost mutate în maşina italianului. Percheziţiile corporale au scos la iveală jumătate din cantitatea de haşiş, restul drogurilor fiind găsit în autoturismul lui Antonio D’Angiolella, ambalat în calupuri de un kilogram.

Publicat in: Eveniment


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Consilieri judeteni schimbati din functie

De la sfârşitul săptămânii trecute, posturile de consilieri judeţeni ale reprezentanţilor PDL şi PSD, Cristian Grigoraş, respectiv Sorin Vasilescu (foto),...

Nu se mai întorc acasã

De câţiva ani, pentru milioane de români, „acasă“ înseamnă Spania, Italia, Portugalia, Franţa, Germania, Irlanda sau Marea Britanie. Chiar dacă...

Ştiri

Un număr de 12 copii şi tineri instituţionalizaţi din Centrul de integrare Bretea Streiului, unitate aflată în subordinea DGASPC Hunedoara,...

Închide