Salarii mai mici, muncă mai multă

1 noiembrie 2010 | Adauga un comentariu

Livia Botici

Cu toate că şi ei au fost loviţi de criza financiară şi nu au scăpat din rândul celor care s-au ales cu salariile diminuate cu 25 la sută, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva şi-au făcut treaba la parametri ridicaţi şi au reuşit să rezolve peste 2.200 de dosare.

Majoritatea, furturi şi tâlhării

Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a dat dovadă de profesionalism în anchetarea tuturor cazurilor care i-au parvenit, lucru demonstrat şi de faptul că, deşi au fost rezolvate în jur de 2.200 de dosare, iar din acestea, 198 de inculpaţi au fost trimişi în instanţă, până în acest moment, nu s-au înregistrat achitări, hotărâte de judecători cu privire la inculpaţii trimişi în judecată de procurori.

„Muncim extrem de mult, pentru a crea în acest municipiu o atmosferă liniştită şi suntem mulţumiţi de faptul că, printr-o colaborare foarte bună cu Poliţia, reuşim să ne atingem scopul. Furturile şi tâlhăriile sunt cel mai des întâlnite în dosarele pe care le-am soluţionat şi trimis în instanţă. Vreau să menţionez că, în pofida diminuărilor salariale, care au afectat şi corpul magistraţilor, eforturile colectivului de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva au fost cel puţin egale cu cele de anul trecut. Astfel, în primele trei trimestre ale anului 2010 s-au soluţionat 2.210 dosare, faţă de 1.694 rezolvate în aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, au fost deferiţi justiţiei 198 de inculpaţi, faţă de 154 câţi au fost în 2009. Pot să vă mai spun că a crescut şi numărul inculpaţilor trimişi în judecată în stare de arest preventiv, de la 18 la 24. Toate aceste cifre nu fac altceva, decât să demonstreze faptul că, deşi nu suntem foarte mediatizaţi, iar munca noastră este una aproape necunoscută, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva chiar îşi fac treaba”, a declarat Cosmin Glodean, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Schimb de pedelişti, în Consiliul Judeţean

Doi consilIeri judeţeni ai Partidului Democrat Liberal (PDL) au fost schimbaţi din funcţii, vineri, în şedinţa Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara,...

Derapajul mesianic modern al liderului politic român (II)

Vă reamintesc ideea cu care am încheiat prima parte a editorialului, şi anume, aceea că liderii politici români de vârf...

Victorie pentru Gogu Tonca

Echipa Club Jiul Petroşani a  câştigat cu scorul de 5-0 partida, de sâmbătă, de pe teren propriu, cu Dacicus Orăştie...

Închide