Sport

Reprezintă România la „Trofeul Oraşului Lugano”

04 x 1 carmen ghiciucCiprian Marinuţ

Gimnastele Alisia Botnaru şi Carmen Ghiciuc (foto), legitimate la CNS „Cetate” Deva şi componente ale Lotului de Junioare al României coordonat de Nicolae Forminte, vor participa la a 11-a ediţie a competiţiei internaţionale „Trofeul Oraşului Lugano”, care se va desfăşura în acest weekend, în Elveţia.

Jumătate din echipa ţării
Cele două sportive ale clubului din Deva vor forma echipa României împreună cu Alexandru Bănicioiu (CSS Lugoj) şi Cătălin Drunea (LPS Bistriţa), sportivi antrenaţi de Lucian Alexa. La tradiţionala competiţie a tinerei generaţii ce se desfăşoară din doi în doi ani în Elveţia şi-au anunţat participarea juniori şi junioare din 10 ţări: Elveţia, Italia, Rusia, Spania, Ungaria, România, Belgia, Franţa, Germania şi Marea Britanie. şase dintre echipe vor avea reprezentanţi atât la feminin, cât şi la masculin, iar patru, doar la câte o secţiune. Turneul de la Lugano a debutat în 1995, cu o competiţie exclusiv feminină, băieţii intrând în „scenă” în 2003. În perioada 1995 – 2005, programul concursului a cuprins întreceri pe echipe şi individual compus, iar din 2007 a fost redus doar la  individualul compus. Gimnastele şi gimnaştii din România s-au aflat printre prezenţele constante în disputa pentru „Trofeul Oraşului Lugano”, Cerasela Pătraşcu (CNS „Cetate Deva, în 2007), Amelia Racea (CNS „Cetate Deva, în 2009), Andreea Munteanu (CNS „Cetate Deva, în 2013), înscriindu-şi numele pe lista învingătoarelor. Concursul va începe la ora 21.00 (ora României), după două ore, urmând a cunoaşte noile configuraţii ale podiumului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura