Actualitate

Realizatorul TV condamnat pentru proxenetism, executat silit de către victimă

Maximilian Gânju

Fostul realizator de emisiuni sportive de la un post TV din Petroşani, Telus Frigescu (foto), şi ceilalţi doi condamnaţi, Grigore Nebunu şi Marius Gabriel Peti, au fost obligaţi de Curtea de Apel Alba Iulia la despăgubiri morale în valoare de 6.000 de lei.
Două dintre tinerele care practicau prostituţia pentru grupare vor trebui să primească bani de la cei trei condamnaţi, iar în acest sens a fost introdusă o acţiune de executare silită. Cererea se află pe rolul Judecătoriei Petroşani şi urmează ca instanţa să decidă dacă va admite executarea silită. Telus Frigescu şi ceilalţi doi acuzaţi au fost condamnaţi pentru trafic de minori într-un dosar instrumentat de procurorii DIICOT. Realizatorul TV a primit un an şi jumătate de închisoare pentru act sexual cu un minor, 3 ani pentru proxenetism şi după contopirea pedepselor, judecătorii au adăugat un spor de pedeapsă de 6 luni. Astfel, Telus Frigescu urmează să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni. Grigore Nebunu a primit 3 ani de închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi la care a fost adăugat un spor de 4 luni închisoare. Grigore Nebunu mai avea o condamnare, astfel că va executa în final 4 ani de închisoare. Marius Gabriel Peti era minor la comiterea infracţiunilor şi a fost condamnat la o măsură educativă, astfel că a scăpat de celula închisorii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura