Realizatori, vă ordon: tâmpiţi-i…!

30 iunie 2009 | Adauga un comentariu

Editorialul meu de azi vine ca un ecou a ceea ce a scris Mircea Lepădatu cu puţin timp în urmă (mai precis pe 22 iunie, pentru cei scrupuloşi, care vor să verifice în arhivă), anume, legat de programul dezastruos al televiziunilor. Voi începe cu o afirmaţie care a făcut vâlvă acum câţiva ani, a preşedintelui director general al canalului francez TF1, Patrick Le Lay: „Dintr-o perspectivă business, să fim realişti: la bază, treaba canalului TF1 este să ajute Coca-Cola (de exemplu) să-şi vândă produsul. Or, pentru ca mesajul publicitar să fie perceput, creierul telespectatorului trebuie să fie disponibil. Transmisiunile noastre au calitatea că-l fac disponibil, adică îl distrează, îl destind, pentru a-l pregăti între două mesaje. Ceea ce vindem noi firmei Coca-Cola este timpul în care creierul uman este disponibil“. Vi se pare că nu are dreptate…? Vi se pare că puzderia de programe facile de divertisment, în care vedetele (a se citi „pipiţele”, de, aia îi dădeam eu dreptate lui Crin Antonescu), ori merg pe linia buze – sâni – picioare, ori (dacă sunt de gen masculin), pe glume groase, de cele mai multe ori cu trimiteri sexuale explicite, nu sunt altceva decât o politică de spălare a creierelor? Mie nu. Acum, să nu credeţi că aş fi vreun puritan, Doamne, fereşte, dar mi se întâmplă să tot schimb programul la televizor, în câte o zi, şi să nu dau peste nimic din ceea ce aş dori să văd, poate altceva decât Discovery sau National Geographic, vorba lui Mircea Lepădatu. Nu am deloc nostalgii comuniste, dar emisiunile din epocă ale lui Tudor Vornicu erau mostre inteligente de construcţie a unui program de varietăţi. Acum avem o droaie de sit-com-uri, care mai de care mai necredibile, cu umor forţat şi replici idioate. Avem un post pe care se petrec chestii numai bune pentru delabraţi, avem epigoni, care din când în când o iau şi ei cu totul pe arătură, saturându-ne cu (de exemplu…) Oana Zăvoranu, numai bună de isterizat naţia, care şi aşa nu prea are probleme de criză şi şomaj, aşa că musai trebuie intoxicată cu greţurile metafizice ale – cum altfel! – vedetelor. P.S. Văd că fac un uşor exces de astfel de P.S.-uri, dar ce să fac, dacă vreau să dialoghez cu cei care-mi lasă mesaje? Răspunsul meu la comentariul de ieri al ediţiei on-line: nu, onorabile Jean Valjean, oricine aţi fi, sunt departe de a mă avea bine cu toată lumea. Am pomenit de vreo trei-patru oameni cu care mă am bine, lista de cunoscuţi este muuuuult mai luuuuungă. De fapt, am exact aceeaşi opinie, nu e în regulă cel care se are bine cu toată lumea. Iar ca să răspund la întrebarea concretă, nu, cu domnul Marius Cristian Vladu nu sunt în relaţii excelente. Conjunctura ne-a adus pe poziţii adverse, aşa că nu prea ştiu cum ne avem. lol, vorba celor de pe mess.

Publicat in: Fara bascalie


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Gura lumii

Vorbesc cârcotaşii că un şef de prin instituţia ai cărei angajaţi umblă cu caschete, s-a întors la serviciul său, deoarece...

Bulina neagră

Cristian Vladu, consilier judeţean PDL

Bulina albă

Ioan Rus, vicepreşedinte CJ Hunedoara

Închide