Răniţi într-un accident cu maşina Poliţiei

12 octombrie 2009 | 2 Comentarii

accident masina politiei (1)

Adriana Năstase

 Două persoane au fost rănite, ieri dimineaţă, într-un accident petrecut în municipiul Hunedoara, în care a fost implicată şi o maşină a Poliţiei Rutiere.

Maşina s-a răsturnat
Potrivit şefului Biroului Poliţiei Rutiere, subcomisarul Nicolae Ghigu, accidentul s-a produs la intersecţia Bulevardului Republicii cu strada George Enescu din municipiul Hunedoara. „Echipajul Poliţiei Rutiere se deplasa pe Bulevardul Republicii cu semnalele luminoase şi acustice în funcţiune, fiind în misiune, şi s-a lovit de un autoturism care circula pe strada George Enescu. În urma impactului, maşina s-a răsturnat, iar două femei au fost rănite“, a spus Ghigu. Una dintre persoanele rănite era la volanul autoturismului, iar a doua se afla pe locul din dreapta. Ele au fost preluate de o ambulanţă şi transportate la Spitalul din Hunedoara. Potrivit medicului Paul Junc de la Serviciul de Ambulanţă Hunedoara, în stare mai gravă era femeia care stătea pe locul din dreapta şoferului. Aceasta, în vârstă de 69 de ani, a suferit un traumatism cranio-facial şi unul toracic, în timp ce femeia aflată la volan a suferit un traumatism la mâna dreaptă.

A anunţat că i-a furat autoturismul
„Ambele femei au avut mare noroc deoarece purtau centura de siguranţă, astfel că starea lor nu a pus probleme deosebite. Ele sunt investigate de medicii de la urgenţă, însă cel mai probabil, nu vor avea nevoie de internare“, a spus medicul Paul Junc. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, Bogdan Niţu, echipajul Poliţiei Rutiere implicat în accident se îndrepta către spitalul din Hunedoara, de unde un bărbat anunţase că i s-a furat maşina. La faţa locului a ajuns un echipaj de la Criminalistică, pentru investigaţii, iar circulaţia pe Bulevardul Republicii a fost deviată, o perioadă, pe strada George Enescu, dar apoi, cele două maşini au fost luate de la locul accidentului.

Publicat in: Eveniment, Flash


Comentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. ken spune:

    politia,salvarea,smurdul, fac abuz de semnalele acustice si luminoase nu vad motivul pentru care se grabeau politisti.

  2. nnn spune:

    ken esti un fraier tu nu ai auzit unde se grabeau?se duceau la o interventie ca s-a furat o masina

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Sportivi cu suflet

Asociaţia Sportivă “Athletic” din Hunedoara,  în parteneriat cu Asociaţia Linişor derulează o campanie de strângere de fonduri, pentru ajutorarea unei...

„Însemnele“ Doinei Ionescu

Doina Reghis Ionescu, artist plastic profesionist, doctor în arte vizuale, membru al U.A.P. România, îi invită pe iubitorii de artă...

Program respins de medicii hunedoreni

Medicii de familie din judeţul Hunedoara refuză înscrierea în „Programul de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin...

Închide