Politica si administratie

Primãriile primesc înapoi banii prin rectificarea bugetarã

05-Natalia-IntoteroActuala rectificare a bugetului de stat este una pozitivă. Sunt mai mulţi bani, iar cheltuielile efectuate au fost mai reduse decât cele prevăzute în Legea bugetului aprobată de Parlamentul României.
Priorităţile actualei rectificări bugetare au fost, pe de o parte, asigurarea tuturor fondurilor necesare Ministerului Muncii pentru plata noilor drepturi aprobate deja de Parlamentul României şi, pe de altă parte, alocarea sumelor necesare pentru echilibrarea bugetelor primăriilor care au avut de suferit la schimbarea formulei de calcul din ianuarie.
În ceea ce priveşte Ministerul Muncii, drepturile avute în vedere de rectificarea bugetară au fost de fapt reveniri în cele mai multe cazuri la ceea ce au tăiat alte guverne în 2010, la care se adaugă banii pentru plata alocaţiilor mărite pentru copii, pentru veteranii de război, pentru foştii deţinuţi politici, pentru aviatori, personalul navigant, pentru diplomaţi, pentru grefieri, pentru toate categoriile sociale. În plus, toate drepturile constituţionale fundamentale – salarii, pensii, alocaţii, ajutoare de şomaj, disponibilizări – sunt asigurate atât pentru anul în curs, cât şi pentru anul 2016.
Totodată, administraţiile locale care au pierdut bani în trecut au primit toate aceste sume prin rectificarea bugetară făcută de către Guvernul Victor Ponta, respectiv 1,3 miliarde de lei, inclusiv pentru investiţii locale.
Judeţul Hunedoara primeşte peste 33 milioane lei, ceea ce îl plasează la nivel naţional printre unităţile administrativ-teritoriale cu cele mai mari dezechilibre bugetare de compensat. În acest fel, Guvernul Victor Ponta îşi onorează promisiunea făcută administraţiilor locale de a remedia dificultăţile create de modificarea formulei de calcul şi care prevedea ca primăriile să aibă bugete plafonate, în funcţie de categoria din care fac parte: comune, oraşe, municipii sau municipii reşedinţă de judeţ.
Aceasta înseamnă o guvernare social-democrată eficientă, orientată către oameni, către nevoile lor, cu o politică racordată la realitatea însăşi şi care nu are nici un punct comun cu polemicile politicianiste de nici un fel.

Natalia Elena Intotero, deputat PSD de Hunedoara

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura