Peste 360 de ani de concedii medicale

8 octombrie 2009 | Adauga un comentariu

03medic-completeaza-shutterstock

 

Nicoleta Popa

Medicii din Valea Jiului, care nu au stat pe gânduri când au eliberat certificate de concediu medical, plătesc acum pentru „neglijenţa” lor. Doctorii care au acordat foi de boală încălcând legea au primit avertismente verbale, scrise, dar şi amenzi.
Controalele reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Hunedoara s-au efectuat în urma unei solicitări venite din partea Companiei Naţionale a Huilei Petroşani.

 

Amenzi în valoare de 21.500 lei
Reprezentanţii CJAS Hunedoara au verificat, în perioada 08-25 septembrie, 50 de medici, din care 23 de medici de familie şi 27 de medici specialişti de la cele patru spitale din Valea Jiului. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi în valoare de 21.500 lei, 10 avertismente scrise şi două verbale. Pe lângă amenzi şi avertismente, au fost dispuse şi 122 de măsuri de corectare şi asumare a prevederilor legale, privind acordarea certificatelor de concediu medical. Prin urmare, a fost verificat numărul zilelor acordate, dar şi înscrierea în numărul maxim de zile de prescriere de către medic, adică, un doctor de familie nu poate prescrie un număr mai mare de 45 de zile de concediu medical pentru aceeaşi persoană. Corpul de control al C.J.A.S a avut în vizor şi  corectitudinea modului de acordare a concediilor medicale, din punctul de vedere al termenelor de acordare, ceea ce înseamnă că medicul nu poate prescrie certificate medicale iniţiale cu valabilitate de la o dată ulterioară.

134.000 de zile de concediu medical
În urma controalelor, s-a constatat că în primele şase luni ale anului, salariaţii Companiei Naţionale de Huilă au beneficiat de 134.000 de zile de concediu medical. C.J.A.S Hunedoara a trimis C.N.H Petroşani raportul de control, iar acesta, în termen de 30 de zile, trebuie să implementeze recomandările   înscrise în raport,  pentru a reduce numărul zilelor de concedii medicale în rândul salariaţilor. În acelaşi timp, medicii vizaţi vor fi monitorizaţi timp de două luni, după care Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate va relua controalele. „Pe lângă aceste măsuri, am înaintat o adresă către Colegiul Medicilor Hunedoara vis-a-vis de controlul efectuat. Astfel, reprezentanţii Colegiului vor putea începe verificarea calităţii actului medical, deoarece acest lucru nu este în competenţa Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate”, a declarat Ovidiu Bînda, purtătorul de cuvânt al C.J.A.S. Hunedoara.

Publicat in: Actualitate, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Monstrul s-a îndrăgostit de una dintre victime

Paul Richard Dorday (foto), pedofilul arestat pentru că a abuzat şi supus la perversiuni sexuale peste 20 de băieţi minori...

Deşi suntem în plină criză, hai să râdem!

La nici o lună de la premiera mono-dramei „Cu pumnul în gură şi cu vălul negru pe ochi“, Teatrul Judeţean...

Discriminare între suporteri

Galeria echipei Jiul nu a fost lăsată să intre la meciul amical dintre Jiul şi FC Hunedoara, disputat ieri, la...

Închide