Nu-i de glumit. Atenţie la UV!

7 iulie 2009 | Adauga un comentariu

Ne-am dat dracului, nu mai putem sta la soare, nu mai putem circula după ora 11 cu capul descoperit, nu mai putem umbla cu bluze sau cămăşi cu mâneci scurte, nici în şorturi, că ne termină radiaţiile UV. Ce înseamnă UV? Păi, nimic altceva decât ultraviolete. Poate este mai bine să le zicem “ultraviolente”, că aşa par a fi de periculoase, după spusele specialiştilor în raze solare şi în boli de piele.
Deci, de o vreme încoace, de când cu găurirea stratului de ozon sau cu subţierea lui, razele soarelui nu mai sunt binefăcătoare pentru noi. Ci, dimpotrivă, se dovedesc a fi cât se poate de nocive. Şi asta, mai ales acum, în perioada estivală, când creşterea nivelului radiaţiilor UV, adică a intensităţii razelor soarelui, afectează în primul rând sănătatea pielii şi a ochilor. Dermatologii spun că riscul de cancer de piele creşte direct proporţional cu nivelul radiaţiilor UV, în special vara, când soarele „arde”, la propriu.
Citind aceste avertizări, care mă fac să-mi treacă cheful de vacanţa programată pe malul Adriaticii, mi-amintesc cu mirare că, până cu doar 10-15 ani în urmă, stăteam la soare ceasuri întregi, ca o şopârlă, fără altă problemă decât aceea de a mă bronza uniform pe tot corpul. Şi, culmea, nici nu mă ungeam cu tot felul de maglavaisuri de protecţie. Şi nimeni nu se gândea la radiaţiile UV, că ne pot transforma în orbeţi sau, doamne păzeşte, în canceroşi. Dimpotrivă, toată lumea – inclusiv medicii – ştiau că razele soarelui sunt cât se poate de benefice pentru organism.
Asta este, ne-am făcut-o, se pare, noi oamenii, cu mâna şi mintea noastră, distrugând în timp stratul de ozon care înconjoară Terra. Am aflat că radiaţiile UV au valori cuprinse între 1 şi 11 plus. Cu cât sunt mai apropiate de 11, cu atât sunt mai periculoase. Poate vă întrebaţi cum putem afla care este, la noi în judeţ, par exemplu, nivelul nenorocitelor de radiaţii UV? Păi, tocmai asta este. Pentru a veni în sprijinul populaţiei, site-ul ANM include o hartă a radiaţiilor UV, actualizată zilnic, în funcţie de măsurătorile care se fac din satelit, în condiţii de cer senin. Ghinionul este că nu se poate face o prognoză a indicelui de radiaţie ultravioletă, aşa cum se face la vreme, pe o perioadă mai lungă de timp. Acesta se stabileşte din informaţii transmise de sateliţi – vedeţi ce buni sunt sateliţii care împânzesc cerul? – în fiecare zi, şi este corelat cu temperatura.
În concluzie, dacă vreţi să mergeţi la plajă, mai întâi consultaţi site-ul ANM, ca să vedeţi cum stăm cu radiaţiile UV. Dar, deocamdată e bine. Cică, abia după 35 grade C, când indicele o să ajungă la nivelul 10, trebuie să ne facem griji.

Publicat in: Editorial


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
În Delta Dunãrii, cu hotelul plutitor “Sf. Andrei”

Chiar şi în condiţii de criză, turiştii vin în Delta Dunării, preferând de multe ori să închirieze pontoane-dormitor sau hoteluri...

Comisie de anchetã pentru telegondolã

Senatorul de Hunedoara, Cosmin Nicula (foto), a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă susţinută la Petroşani, că va cere întrunirea...

Minor legat de un copac şi bãtut de prieteni

Mama unui copil de 14 ani din oraşul Petrila a depus o plângere, în urmă cu câteva zile, la Poliţie,...

Închide