Liliana Tolas este candidatul PSD pentru Colegiul Hateg

19 octombrie 2010 | 10 Comentarii

 Sorina Popa

După săptămâni de discuţii, PSD a hotărât cine va candida la alegerile parţiale care se vor desfăşura pe 5 decembrie, în Colegiul 3 Haţeg, pentru postul de deputat. Deşi, iniţial, Mihai Leu era dat drept candidat al PSD-PC pentru Camera Deputaţilor, se pare că fostul campion mondial la box s-a răzgândit şi nu mai vrea să candideze. În aceste condiţii, pesediştii au desemnat-o pe Liliana Ţolaş (foto) drept candidată pentru acest post. 

  Soluţii la probleme
„Astăzi (n.r.-ieri) este ziua soţului meu şi când m-au anunţat că sunt candidata partidului pentru Colegiul Haţeg, am considerat că i-am făcut un cadou frumos la aniversare.  Voi face o campanie electorală din uşă în uşă şi mă bazez pe sprijinul colegilor, pe experienţa şi puterea de muncă a deputatului Laurenţiu Nistor şi pe tinereţea Nataliei Intotero. Mă vor ajuta în campanie şi colegele din organizaţia de femei din judeţele limitrofe. Oamenii din Ţinutul Pădurenilor mă cunosc. Am soluţii pentru multe dintre problemele lor. Fac parte dintre membrii fondatori ai primului GAL (Grup de Acţiune Locală) din judeţ, iar în această toamnă vom aduce prima tranşă a unui proiect, care se ridică la şapte milioane de euro”, a declarat Liliana Ţolaş pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Liderul pesediştilor hunedoreni, Laurenţiu Nistor, susţine că doar Liliana Ţolaş a fost propusă de către organizaţia judeţeană a PSD să candideze pentru un loc în Camera Deputaţilor şi nicidecum altă persoană.

Publicat in: Politica si administratie


Comentarii (10)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. cetatean spune:

    Nu cred ca aceasta persoana are sanse de castig , este complet necunoscuta in acest colegiu , si in general in afara de poporul PSD nu este apreciata . PSD a facut o alegere proasta , numai asa vor pierde colegiul .

  2. PSD A PIERDUT ALEGERILE spune:

    ATI PIERDUT FRAIERILOR!!! Cu asa candidata..hahaha

  3. paul spune:

    Cu o asemenea candidata si cu asemenea sustinere ,un comunist ca Nistor si o curva de italieni ca Intotero,normal ca pierde.
    Dar ma bucur ca asa poate o sa-i mai scada din coarne si tupeu la Tolas asta.

  4. Leo spune:

    „Fraiero” (de LILIANA TOLAŞ) si a batut Nistor joc de tine, Nistor a batut palma cu Molot ca intre securisti cum sunt amandoi si PSD Hunedoara sustine candidatul PNL in „Colegiul” Hateg. AI mai luat o **** de la Nistor securistu.

  5. mihai spune:

    itzi dau un sfat prietenesc Lili.du-te repede si fa-i un MUFLEX lui Nistor daca vrei sa fii deputat si ai putea sa treci si pe la mine stau la nr 242 in Rausor

  6. Radu spune:

    Se pare ca totusi candidatura Lilianei Tolas le cam strica socotelile.Se pare ca exista interese destul de mari din partea unor candidati care vor sa ajunga in aceea functie cu orice pret,avand interese personale si de grup, mari.Incearca prin orice mijloace sa manipuleze, sa discrediteze..Liliana Tolas are un avantaj enorm,fata de ei, datorita faptului ca este in primul rand o femeie serioasa,se poate vedea activitatea ei ca si consilier judetean(aceste interpelari exista pe site-ul propriu),in mod cert este direct interesata sa se implice in demararea anumitor proiecte europene pt aceasta zona din care provine,din functia de deputat.Datorita faptului ca provine din zona noastra,fiind,tanara,ambitioasa,sociabila,cinstita.avand toate atuurile pt o asemenea functie,oamenii din acest colegiu au acceptat-o si cu siguranta o vom vota.O intrebare retorica:Si totusi,in afara de Liliana Tolas care din restul candidatilor pt aceasta functie de deputat ar merita votul si acceptul nostru,al alegatorilor ?? Multumesc anticipat !Mult succes d-na Liliana Tolas !Felicitari PSD pt aceasta candidatura !

  7. elena spune:

    Mult succes Liliana Tolas !Suntem alaturi de tine

  8. Andrei spune:

    Stimabile Radu, spui niste aberatii de mi-a inghetat monitorul si trebuie sa te corectez:
    1. Spui ca „exista interese destul de mari din partea unor candidati care vor sa ajunga in acea functie cu orice pret,avand interese personale si de grup, mari”. Pai, nu cumva si Liliana Tolas are astfel de interese, mai ales ca este sustinuta de PSD, care abia asteapta sa puna din nou gura pe ciolan. A trecut un an de cand PDL-istii le-au dat cu piciorul in fund de la guvernare, iar acum duc dorul…
    2. Afirmi la un moment dat ca este tanara, dar te anunt ca are 44 de ani, deci este senioara in toata regula!
    De fapt, singurul tanar si cu adevarat independent de toate clicile politicianiste este Remus Cernea si, dupa parerea mea, este si singurul care incearca sa faca ceva pentru semenii lui. Un exemplu este castigarea in instanta de catre Remus Cernea a dreptului oricarui cetatean roman de a candida independent la alegeri partiale uninominale. Si acum, dupa ce a castigat acest drept, apar in fata politicieni versati in arta prostirii populatiei, precum Timis si Rudeanu, care anunta ca vor candida ca independenti! Rusine sa le fie! Ei sunt politizati pana in maduva oaselor si au tupeul sa se dea independenti, batandu-si joc de acest termen de independent!
    In ultimul sondaj din colegiul 3, Remus Cernea avea 18%, insa partidele politice si politrucii care le conduc nu vor sa recunoasca, musamalizand rezultatele.

  9. Radu spune:

    Stimabile Andrei,ce ar putea sa faca unul ca Remus Cernea pentru semenii sai ??Care semeni?Ce legatura de suflet asa de mare are Remus Cernea cu oamenii din aceasta zona -Hateg-Tinutul Padurenilor,sa lupte pentru interesele si problemele lor ??? Sa fim seriosi !In legatura cu ce ai scris despre Timis si Rudeanu iti dau perfecta dreptate.Au si ei tot dreptul sa spere !:)

  10. George spune:

    Stimabile Radu, dupa cum se pare ca nu ai aflat inca, Remus Cernea a trait in Deva aproape jumatate din viata si este cu siguranta legat de locurile in care a copilarit. Defapt, ceea ce incearca sa faca acest tanar candidat, pe langa faptul ca-si exercita un drept pe care tocmai EL l-a dobandit (si de care vad ca profita si alti pseudo-independenti), este sa incerce sa redea macar un pic din cate i-a oferit zona in care a trait vreo 15 ani de zile !!! Daca nici unui astfel de candidat nu-i dam votul, atunci mai bine stam acasa, ca masinariile de partid ale PSD,PDL si PNL vor functiona oricum !!!

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Echilibru? Echidistanţă? Pentru fraieri…

Nu doar Traian Băsescu, ci mult prea mulţi din lumea politică tratează electoratul ca masă de manevră manipulabilă. Dacă ne...

Gura lumii

Indiferent de profesie, de educaţie sau de sumele de bani din cont, oamenii cu frică de Divinitate se tem să...

Bulina neagră

Gheorghe Cornea, antrenor CFR Simeria

Închide