Liberalii vor sã modifice alegerile pentru sefia judetelor

7 septembrie 2010 | 1 Comentariu

Nicolle Ebner

Conducerea PNL intenţionează să schimbe modul de alegere a preşedinţilor de consilii judeţene prin schimbarea Legii aleşilor locali. Dacă iniţiativa liberalilor va găsi adepţi şi în rândul parlamentarilor PSD sau PDL, nu este exclus ca, în 2012, preşedinţii consiliilor judeţene să fie aleşi precum primarii, în urma a două tururi de scrutin. 

PSD şi PDL, adeptele schimbării
La nivel local, în cazul preşedinţilor de consilii judeţene, liderii PDL şi PSD îmbrăţişează ideea modificării Legii aleşilor locali. Una dintre variantele vehiculate în rândul liberalilor de la „centru” ia în calcul revenirea la metoda aplicată până în 2008, adică, aceea a alegerii preşedintelui din rândul consilierilor judeţeni. Preşedintele Crin Antonescu afirmă că sunt şi voci din partid care spun că demne de luat în seamă sunt şi alegerile în sistem uninominal, în două tururi de scrutin. Viorel Arion, preşedintele interimar al filialei judeţene PDL Hunedoara, consideră că a doua variantă este cea mai bună. „Noi, ca partid, am afirmat tot timpul ca alegerea preşedintelui Consiliului judeţean şi a parlamentarilor să se facă în două tururi de scrutin. Este cea mai bună variantă. Dacă Mircea Ioan Moloţ (foto) ar fi căzut în turul doi cu Cristian Vladu – candidatul nostru, sau Cosmin Nicula – candidatul PSD, era foarte posibil să piardă. Aşa, a fost ales preşedinte cel care a întrunit cel mai mare număr de voturi”, este de părere Viorel Arion. „Din punctul meu de vedere, alegerea preşedintelui într-un singur tur, procedură aplicată la alegerile locale din 2008, a fost un scrutin neterminat. Sunt susţinătorul votului uninominal, dar pentru creşterea credibilităţii rezultatului, consider că  preşedintele Consiliului judeţean trebuie ales în urma a două tururi de scrutin”, declară şi Florin Cazacu, preşedintele filialei judeţene PSD Hunedoara.

„Nu am nimic împotriva modificării”
Mircea Ioan Moloţ, preşedintele al CJH, ales, în 2008, prin vot uninominal, afirmă că modificarea Legii aleşilor locali nu-l afectează. „Din răspunsurile celor doi lideri, înţeleg că pe ei îi interesează cum aş putea pierde eu alegerile din 2012 şi nimic altceva. În primul rând, cei doi nu ţin cont că suntem în plină recesiune economică şi financiară, iar două tururi de scrutin înseamnă cheltuieli suplimentare. Or, clar că nu ne permitem să irosim banul public de dragul schimbării. Nu am nimic împotriva modificării legii, pentru că, indiferent de formă, voi câştiga oricum preşedinţia CJH, la alegerile din 2012”, a declarat Mircea Ioan Moloţ.

Publicat in: Politica si administratie


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. ionut spune:

    piticul asta arogant a furat alegerile din 2008 ! in 2012 singurul loc sigur pe care-l castiga este la Barcea !!!

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Bulina neagra

Alexandru Weber, antrenor Cetate Deva Pentru că handbalistele pe care le antrenează au pierdut, scor 26-28 (13-12), partida din prima...

Bulina alba

Adrian Pavel Horvat, portar Mureşul Deva Pentru că şi-a salvat echipa de la o înfrângere în ultimele minute ale partidei...

Început cu trac, final cu ratãri

CFR Simeria şi FC Hunedoara au rămas neînvinse în meciurile disputate în deplasare în runda secundă a Ligii a III-a...

Închide