La Buceş, albinele culeg… fonduri europene

Dorin Corpade

Rămaşi fără locuri de muncă, Ioan Jorza şi Marin Bota,  un strungar şi un electrician, au găsit o modalitate de a-şi „îndulci“ amarul vieţii într-o aşezare pornită pe calea pustiirii, după închiderea minelor din zona Bradului.
Ca mulţi alţii, şi cei doi ar fi trebuit să-şi pună traista-n băţ, să plece în lumea mare, în căutarea unui loc de muncă şi a unei pâini mai albe, dacă în comuna Buceş nu s-ar fi înfiinţat, cu fonduri europene, mai multe structuri economico-sociale, aşa-numitele cooperative, între care şi una profilată pe apicultură. Întrebându-i pe cei doi apicultori ce-i atrage la un stup, unul ne-a răspuns că albinele, iar celălalt – mierea. Chiar dacă preferinţele lor sunt diferite, pasiunea le este comună.
Ioan Jorza, preşedintele acestei cooperative, ne-a spus că de mic copil era atras de albinărit, pentru că multe gospodării din sat aveau stupi, iar dealurile Tarniţei erau pline de păşuni înflorate şi înmiresmate. Marin Bota recunoaşte că a fost doar un stupar de duminică, însă, l-a convins consăteanul său să treacă la… profesionism. Ca să fii, însă, un stupar adevărat, trebuie să fii dedicat albinelor. “Aici îi musai să fii zilnic cu ele, indiferent că-i seară, că-i dimineaţă. Niciodată nu se ştie când trebuie să intervii. Nu poţi merge băut sau parfumat. Una-două te simt albinele. Şi de aceea nu oricine îşi poate permite să facă apicultură. Trebuie să fii pasionat, dedicat lor“, au ţinut să mai precizeze cei doi stupari. Iar de la pasiune la afacere, pentru ei, n-a mai fost decât un pas. Cei doi s-au implicat pentru prima dată într-o afacere, în urmă cu vreo doi-trei ani. Cu fonduri europene nerambursabile au constituit o structură economico-socială numită „Nectarul Florilor de Munte”, bazată pe principiile cooperativei de producţie, la care au aderat alţi trei localnici. Oameni care, ca Jorza şi Bota, nu şi-au mai găsit un loc de muncă stabil, aproape de casă. Ba, mai mult, după ce se pun pe picioare şi-şi întăresc stupina (acum au vreo 90 de familii de albine) intenţionează să mai aducă în cooperativă copii şi tineri din Tarniţa, începători sau avansaţi, dar cu toţii pasionaţi de albinărit, care ţin pe lângă casă câţiva stupi. Aceasta înseamnă, vrând-nevrând, extindere şi, chiar, cooperativizare. În opinia lor, printr-o asemenea formă de organizare, au un alt statut. Vin mai multe idei. Se poate împărţi lucrul. Ai mai multă putere!
Surprinde, în mod plăcut, faptul că la Buceş-Tarniţa se vorbeşte cu încântare despre cooperative şi cooperativizare, formă asociativă mult-hulită pe vremea cealaltă. Explicaţia vine de la Marin Bota: Buceşul nu s-a aflat într-o zonă cooperativizată şi, deci, oameni n-au avut şi nu au vreo aversiune faţă de o asemenea organizare. Dimpotrivă! Sunt siguri că-i avantajează. Iar avantajele au fost cu duiumul pentru cei cinci membri ai cooperativei. Cu 170.000 de euro şi-au procurat 75 de familii de albine şi s-au dotat cu utilaje şi instalaţii cum n-au nici stuparii de-o viaţă: dozator cu masă rotativă, uscător de polen, topitor de ceară (de ultimă generaţie), toate numai din inox, după standardele U.E. Şi mijloace de transport. Din fonduri proprii, ei şi-au mai procurat o autoutilitară şi o rulotă pentru pastoral. La o asemenea dotare se poate afirma că la Buceş albinele au cules… fonduri europene. Şi vor mai culege, pentru că mierea românească, atât ca aliment, cât şi ca medicament, are mare căutare pe pieţele din Vest.