Interviu cu regizorul Mihai Panaitescu: „Teatrul a fost şi rămâne mereu un spectacol viu”

Natalia Bumbac

Teatrul de Artă din Deva trece printr-o perioadă extrem de bună în ceea ce priveşte activitatea artistică. Are zece producţii proprii în repertoriu, care pot fi considerate un număr record la acest capitol şi artiştii deveni sunt invitaţi să participe la diverse festivaluri de teatru din România, dar şi din străinătate. De asemenea, în perioada următoare cei de aici vor monta pentru publicul hunedorean piese de Shakespeare şi Cehov, dar şi de I.L. Caragiale, care este foarte iubit de spectatori. Pentru a afla mai multe detalii despre activitatea artistică a teatrului am stat de vorbă cu regizorul Mihai Panaitescu (foto), care este şi producătorul delegat al instituţiei.
Aţi avut săptămâna aceasta avanpremiera la piesa „Gaiţele“. Cum aţi decis să alegeţi această piesă, care a fost foarte mult jucată în ţară şi pentru care îţi trebuie nişte actori talentaţi şi cu oarecare experienţă, ca să aibă parte de succesul scontat?
Teatrul de Artă din Deva la ora actuală are zece producţii distincte în repertoriu, ultima fiind piesa „Gaiţele“, foarte cunoscută publicului românesc, pentru că s-au făcut sute de montări cu această piesă. Este o piesă importantă, care constituie o provocare pentru actori şi pentru regizori, registrul interpretativ fiind foarte diferit, de la dramă, până la comedie de limbaj şi de situaţie.  Este o piesă în care am jucat cu mare drag, a cărei avanpremieră a avut loc cu câteva zile în urmă. Premiera o vom programa în luna septembrie, la deschiderea stagiunii. Regia piesei este semnată de către Doina Migleczi, care este un om minunat, cu 40 de ani de experienţă teatrală. La ora actuală, ea este directorul Teatrului Ariel din Râmnicu Vâlcea, cu care noi avem un parteneriat cultural.
Credeţi că este de actualitate o astfel de piesă? Există asemănări ale personajelor din piesă, cu oamenii din zilele noastre?
Dacă este de actualitate, sau dacă se impune o astfel de piesă la ora actuală, eu zic că da. Pe de-o parte este compromisul făcut de personajul principal în faţa societăţii, iar pe de altă parte este vorba de drama puternică a unei familii, care reuşeşte să mişte sufletele spectatorilor. Oamenii trec, am văzut pe viu la avanpremieră, de la plâns la râs şi invers. Pentru că această piesă are de toate, de la momente de tragism, lirism, până la momente de un comic spumos, exacerbat. Mă bucur că am reuşit s-o montăm şi cred că este indispensabilă în repertoriul unui teatru care se respectă. Cum v-am mai spus, cele zece producţii ale noastre ne onorează şi ne situează foarte bine în raport cu alte teatre de provincie. Puţine teatre de provincie au zece producţii diferite în repertoriu. Mai precizez că repertoriul nostru cuprinde şi spectacole de copii şi spectacole muzicale, teatru contemporan, clasic  şi teatru experimental.
Cum a fost primită avanpremiera de către public? Ce ne puteţi spune despre rolul pe care-l interpretaţi dumneavoastă în această piesă?
Avanpremiera a fost foarte bine primită de public, am avut un public minunat, am ieşit de foarte multe ori la rampă, iar barometrul nostru, al oamenilor din teatru sunt aplauzele publicului. Cât despre rolul pe care îl interpretez în acest spectacol este acela al menajerei Fräulein, un rol destul de complicat, deoarece îl joc în travesti.
Ce ne puteţi spune despre proiectele pe care le aveţi pentru perioada următoare?
În primul rând ne pregătim pentru participarea la Festivalul Internaţional de Teatru Scurt de la Oradea, unde ne-am înscris cu piesa „Ce vrăji a mai făcut soţia mea“, o comedie contemporană, după John Tobias. Ne onorează participarea cu o producţie proprie – de data aceasta este chiar producţia mea, care prinde foarte bine la public, deoarece peste tot unde am jucat am avut sălile pline. Alt proiect important ţine de participarea noastră la Viena, la invitaţia Institutului Cultural Român, pentru care vrem să pregătim un show special. Ştiu că vom avea o expoziţie de artă digitală şi o piesă de teatru, pe care o vom construi în funcţie de spaţiul care este acolo.
Mai avem o invitaţie la Sibiu în această vară, cu un spectacol stradal. Aşteptăm doar confirmarea, ca să putem porni proiectul. Acestea sunt proiectele pe termen scurt. Pe termen lung, referindu-ne la stagiunea următoare, vom aborda doi mari clasici ai teatrului universal,  mă refer la Shakespeare şi Cehov, şi un mare clasic român – I.L. Caragiale. Cam acestea sunt planurile noastre pentru stagiunea următoare. Cum deja avem publicul nostru, care vine regulat la teatru, trebuie să abordăm şi autori de anvergură internaţională, pentru că orice teatru are în repertoriu cel puţin o piesă din aceşti autori.
Vă propuneţi să abordaţi piese din autori clasici, dar cum rămâne cu tendinţele teatrului contemporan care mizează pe alt tip de spectacole?
Cunosc fenomenul foarte îndeaproape, este o tendinţă actuală a teatrului postdramatic, care depăşeşte textul, de aceea se numeşte postdramaturgic, aşa cum este corect, care anulează cumva textul şi se bazează mai mult pe performance-ul actorilor, pe mişcare, pe imagini pe şocul vizual. Până la urmă şocul vizual este noţiunea, sau mai bine spus firul roşu care domină arta contemporană, de multe ori cu repercursiuni negative. Iar acest lucru pe mine mă înfioară, deoarece a coborât şi la nivelul teatrului. Am văzut chiar producţii teatrale care m-au oripilat, care nu au nici o legătură cu teatrul. Până la urmă este o întâmplare nefericită la care asişti, unde unul îşi pune o găleată de sânge în cap şi începe să alerge de colo până colo în pielea goală şi vai ce performance minunat. Lumea aplaudă şi spune „vai ce-am văzut!“ Dar în spatele acestor manifestări, mai mult sau mai puţin artistice, trebuie să fie o idee, omul când vine la teatru trebuie să plece cu ceva în cap, un lucru care trebuie să-i dea de gândit pe o perioadă mai lungă, pentru că acesta este rolul teatrului. Eu cochetez cu ideea că teatrul are două valenţe importante: teatrul ca act artistic şi teatrul ca mijloc de educaţie. Până la urmă spectatorii care asistă la o piesă de teatru trebuie să devină mai buni, mai umani. Asta este concepţia mea ca regizor şi ca om de teatru.
Care sunt problemele sau mai bine spus provocările cu care se confruntă Teatrul din Deva la ora actuală?
Este vorba despre trupele venite de la Bucureşti sau de prin altă parte. Un pic ne deranjează pe noi, ca teatru local, pentru că energiile cu care venim noi în producţia unui spectacol sunt foarte importante. De multe ori producţiile de la Bucureşti, care au chiar nume importante pe afiş, sunt făcute numai cu scop mercantil şi se vede prin preţul pe care îl practică, destul de mare pentru bugetul hunedoreanului de rând. Pe noi ne afectează, nu pentru că publicul nu ar veni la piesele noastre, dar cheltuieşte din bugetul familiei o sumă importantă şi evită să mai vină luna aceasta, pentru că deja a cam dat banii de spectacole. La spectacolele noastre pot să vină de patru cinci ori cu aceeaşi bani. Şi eu sunt convins că bagajul informaţional, cultural, pe care-l primesc spectatorii este mai valoros decât aceste pseudoproducţii teatrale, care sunt făcute numai cu scopul de a câştiga bani. Îmi asum ceea ce spun, chiar dacă o să supăr pe unii dintre confraţii mei, sau pe unii organizatori de spectacole, pe care eu îi asemuiesc unor geambaşi de teatru, până la urmă.
Ce mesaj doriţi să transmiteţi publicului hunedorean?
Să vină la teatru, îi aşteptăm. Şi asta pentru că avem ce le oferi. Sunt oameni care au venit prima dată într-o sală de teatru şi au rămas foarte impresionaţi de acest spectacol viu. Asta pentru că o piesă de teatru nu este  niciodată ca un film, care se înregistrează o singură dată şi râmâne la fel pentru totdeauna.