Politica si administratie

Hoţii nu au mai dat pe la Dobra, în ultimii ani

După ce, în 2009, comuna Dobra a fost zguduită de spargerea unuia dintre magazinele alimentare, de jaful înregistrat la o benzinărie locală şi de mai multe furturi din locuinţele cetăţenilor, primarul de aici a găsit o soluţie ingenioasă prin care să-i ţină la distanţă pe hoţi.04 Ovidiu Padurean primar Dobra
„Nu am mai avut probleme mari, de ceva vreme. S-au înregistrat doar chestii minore, gen furt agricol, dar s-au înţeles pe cale amiabilă cele două părţi şi nu au ajuns în instanţă. Totuşi, ca să montăm un sistem profesionist de monitorizare video, la fiecare intersecţie de pe raza noastră administrativ-teritorială, ar presupune achiziţionarea câtorva zeci de camere video. Noi nu ne permitem din bugetul local, deocamdată. Dacă pe noile axe de finanţare se vor găsi portiţe, vom face un proiect în acest sens. Mai ales că avem un istoric, cred că vom întocmi şi un punctaj adecvat, ca să fim declaraţi eligibili. Momentan, sistem de monitorizarie nu avem decât pentru incinta primăriei (interior şi exterior). Până una-alta, am găsit o soluţie mai la îndemână, şi anume, toţi localnicii care observă o persoană străină în comună şi li se pare suspectă, pun mâna pe telefon şi fie sună la poliţia locală, fie la primărie, fie la postul de poliţie din localitate, sau mă sună pe mine, personal. Şi eu, ca primar, când merg pe stradă şi văd persoane care strâng fonduri pentru diverse cauze umanitare, le întreb dacă au primit acord de la poliţie şi primărie şi dacă au legitimaţie asupra lor. În cazul în care nu au, fie merg să-şi facă, fie dispar de la noi din comună. Avem şi un avantaj: fiind la sat, lumea se cunoaşte bine şi imediat se sesizează un intrus. Şi poliţia e foarte promptă la solicitările primăriei şi ale cetăţenilor”, spune Ovidiu Pădurean (foto), primarul comunei Dobra. (M. Şerban)

One thought on “Hoţii nu au mai dat pe la Dobra, în ultimii ani

  • Astea sunt solutiile pentru care se platesc taxe si ati impiedicat hotii sa-mi sparga casa de 3 ori, domnule primar !? Rusine !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura