Gura lumii

Gura lumii

Se aude prin târgul cel mare de sub Cetate, că o femeiuşcă, ajunsă cu ceva vreme în urmă mare directoare la o firmă ce se ocupă de curăţenia oraşului, în care şi municipalitatea mai are niscaiva acţiuni, face tot felul de cascadorii, pentru a nu părăsi postul. După moartea acţionarului majoritar, firma cu pricina a ajuns pe mâinile unor investitori străini, care au cumpărat acţiunile de la moştenitorii decedatului. Iar aceştia au instalat-o pe respectiva duduie pe scaunul directorial, spunându-i să-şi pună salariul cât consideră ea. Iar cucoana a considerat că merită un salariu cam de trei ori mai mare decât al preşedintelui ţării. N-ar fi nimic în asta, dacă firma ar fi mers ca lumea. Dar de când a luat domniţa respectivă conducerea, treburile mergeau din rău în mai rău, aşa că investitorii străini au decis să se retragă din afacere, vânzând acţiunile unui întreprinzător autohton. Care întreprinzător, când şi-a băgat ochii prin acte după preluare, a crezut că-l apucă damblaua, de câte găuri şi alte ilegalităţi a găsit în firmă. Aşa că i-a cerut duduiţei să elibereze ringul. Dar, femeiuşca nu vrea şi  ajutată fiind de un prieten de familie, doctor printre cei cu epoleţi, ia foi de boală pe bandă rulantă. Se aude însă, că actualul proprietar al firmei i-a făcut plângere penală, dând pe mâna oamenilor legii tot felul de documente menite a dovedi ilegalităţi mari cât roata carului, făcute la societatea cu pricina.

Vorbeşte lumea că liderul unui sindicat, ai cărui membri încap taman bine într-un autobuz, dintr-un municipiu muncitoresc, a chemat pe reprezentanţii unui post de televiziune foarte vizionat, în special noaptea, pentru a face o emisiune de mare scandal. În cadrul anchetei respective, liderul sindical urma să apară drept salvatorul companiei în care lucrează, iar şefii acesteia trebuiau puşi la zid şi înfieraţi ca duşmani ai poporului şi ai municipiului muncitoresc. Toate bune şi frumoase, reporterii celebrei televiziuni a poporului au venit, s-au tot sucit  şi învârtit prin oraş, au tot  întrebat pe unul şi pe altul, au filmat ce au filmat şi apoi au plecat, spunând  că teribila anchetă urmează să fie transmisă pe post. Numai că, zilele au trecut şi materialul respectiv nu a mai apărut pe post, spre disperarea liderului sindical, care a pornit toată tărăşenia. Nici în zi de astăzi omul nu ştie ce s-a întâmplat, de ce ancheta comandată de el n-a mai fost difuzată. El nu ştie, dar prietenii ştiu de ce…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura