Gura lumii

Gura lumii, 4.04.2016

gura-lumiiDurere mare pe un edil din vestul regiunii cu lămpaşe, după ce a aflat că se va lupta cu un fost aliat, o persoană care ştie multe şi care dacă s-ar pune pe denunţuri, deranjul ar fi contabilizat în ani grei de temniţă. Gurile rele spun că omul vrea să facă o înţelegere cu fosta lui mână dreaptă, să nu se folosească de ceea ce ştie despre el. În schimbul tăcerii îi oferă funcţia pe care aceasta a mai avut-o, dar şi despăgubiri de vreo câteva sute de mii de lei, bani cash şi nu contracte. Tot cârcotaşii spun că edilul şi-a trimis solie cu propunerea la contracandidat, însă, cum el spera că are o ofertă de nerefuzat, s-a trezit că i-a fost respinsă. Motivul declinării ofertei a fost legat de lipsa de caracter a edilului.

Lovitură de teatru în cazul unui dascăl devenit politician, dar tras pe linie moartă în ultimii ani. Gurile rele spun că omul este un cal troian folosit de un alt amic al său care-şi pregăteşte candidatura, iar dascălul trebuie să rupă voturi de la cel cu care se luptă pentru funcţie. Profesorul se va înscrie într-o formaţiune care colaborează cu partidul contracandidatului, însă, în loc să-i facă reclamă, va avea misiunea de a-l spoi în aşa fel încât nici apropiaţii să nu-l mai crediteze cu votul lor. Primul pas a fost făcut, iar aceiaşi cârcotaşi spun că zilele trecute, dascălul s-a întâlnit cu liderul partidului în care vrea să se înscrie, pentru a-şi pune planul în aplicare. Adeziunea a fost scrisă şi mai trebuie doar înregistrată ca mai apoi să se treacă la fapte. Nu degeaba face acest efort omul, spun bârfitorii. Aşa îşi plăteşte datoriile faţă de protectorul său, care l-a numit de fiecare dată când a putut în câte o funcţie importantă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura