Gura lumii, 17.07.2017

16 iulie 2017 | 1 Comentariu

Îi caută nod în papură deşi ştiu bine că nu-l pot înlătura. Totuşi, dorinţa politicului trebuie măcar în parte satisfăcută. Aşa s-ar descrie situaţia la o instituţie din sudul judeţului unde şeful este vânat constant de către câţiva subordonaţi. Cel puţin aşa povestesc cârcotaşii prin târgul respectiv. Se pare că aceşti subordonaţi îi vor capul cu orice preţ şi s-au pus pe fabricat probe şi dosare. Gurile rele spun că indivizii au mers cu o serie de declaraţii la o instituţie abilitată cu cercetarea penală şi când li s-a cerut şi o probă cât de mică, au ridicat din umeri. Prin urmare, oamenii n-au ce face decât să aştepte cuminţi să i se termine mandatul actualului şef, iar apoi pot ajunge ei la caşcavalul firmei.

Disperare printre patronii din regiunea cu lămpaşe, după ce o cucoană cu funcţie de control îi ameninţă necontenit. Zvonerii au aflat despre ce este vorba şi au dat alarma. Individa a mai fost subiect de bârfă şi s-a liniştit o perioadă. Gurile rele spun că a prins iarăşi curaj, cică mai mult de nevoie. Cârcotaşii susţin că femeia are datorii imense la cămătari şi, ca să facă rost de cash, s-a pus pe vămuit comercianţii. Se teme de cătuşe şi ştie că ar putea oricând să cadă într-o capcană, însă puşcăria este o soluţie mai bună decât să intre pe mâna clanurilor ţigăneşti. Prin urmare, femeia îi obligă pe afacerişti să cotizeze lunar la ratele ei iar dacă refuză, se aleg cu controale şi amenzi de zeci de ori mai mari decât taxa de protecţie.

Publicat in: Gura lumii


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Cornel spune:

    Nu cei care reclamă o încălcare a legii trebuie să probeze cele reclamate,trebuie probat de organele de anchetă.Care mai este rolul organelor de anchetă dacă reclamantul trebuie să le facă și munca anchetatorilor.Legea spune că dacă ai cunoștință de existența unei infracțiuni ai obligația de a o aduce la cunoștința organelor abilitate,în caz contrar devenind tăinuitor și supotând rigorile legii. Nu prevede să și probezi infracțiunea.Unde am ajunge dacă ar face cetățeanul anchete pentru a proba,mai ales că în cazul infracțiunilor economice, reclamantul în cele mai multe cazuri nu are acces la probe.Chestia cu probarea reclamației este cerută de procurorii leneși sau corupți care caută un motiv de ai face scăpați pe cei reclamați.

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Aplicaţia săptămânii: Calculator venituri

Aplicaţia Calculator Venituri realizată de România Software srl facilitează calcule rapide de la brut la net şi de la net...

Echipele hunedorene de minifotbal, eliminate din grupe la turneul final

Sporting Brad, campioana municipiului Deva şi MFC Corvinul Hunedoara, deţinătoarea titlului municipal al Hunedoarei, nu au reuşit să depăşească faza...

„Zilele Daco-Romane“ la Geoagiu-Băi

Peste weekend, parcul central al Staţiunii Geoagiu-Băi s-a transformat într-un loc în care vizitatorii s-au putut bucura de o plăcută...

Închide