Dati în judecatã pentru plata paramedicilor

23 iulie 2009 | Adauga un comentariu

03 smurd

Dan Terteci

Asociaţia Salvital, care coordonează activitatea Smurd, a decis să recupereze cotizaţiile restante de la membrii, în instanţă. Aceasta are de încasat aproape 650.000 de lei. Conducerea crede că este vorba despre rea credinţă, mai ales că unele datorii sunt din anul 2007, când nu se punea problema crizei economice.
Înfiinţată pe baza asocierii în urma liberului consimţământ, membrii asociaţiei au de plătit o cotizaţie prin care se susţine activitatea paramedicilor. Numai că, deşi nu i-a obligat nimeni să se asocieze, unii dintre primari nu au plătit sumele respective. Petru Mărginean (medalion), preşedintele Asociaţiei Salvital, este convins că e vorba de rea credinţă, pentru că unele restanţe sunt încă din anul 2007, când nu era criza economică, şi care acum este invocată ca motiv de neplată a sumelor respective.

Măsură radicală
Pentru a recupera sumele datorate de primăriile membre ale asociaţiei s-a încercat, pe calea concilierii, găsirea unor soluţii acceptabile. Numai că, din motive care scapă raţiunii, debitorii nu s-au arătat interesaţi de susţinerea activităţii celor care salvează vieţi. Din acest motiv, s-a ajuns la o măsură radicală, adică acţiunea în instanţă. Cel mai mare restanţier este Primăria din Lupeni, cu un debit de peste 182.000 de lei. În aceste condiţii, modulul SMURD de la Lupeni va fi mutat probabil în altă parte. Una dintre ipoteze ar fi ca acesta să ajungă la Petrila, unde primarul, după ce s-a convins de importanţa activităţii paramedicilor, când a avut loc accidentul de mină, a plătit chiar în avans.

950 de lei salariu
Activitatea Smurd a fost susţinută în principal din contribuţiile financiare ale Consiliului Judeţean Hunedoara. La nivelul judeţului, există în prezent 80 de paramedici. Pentru a se diminua cheltuielile în perioada de criză, conducerea Salvital a propus, iar paramedicii au acceptat să rămână cu salariile la nivelul anului trecut. De asemenea, s-a renunţat şi la acordarea bonurilor de masă. În acest moment, un paramedic are un salariu de 950 de lei lunar.

Publicat in: Eveniment, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Autocarul ucigas

O persoană a decedat şi o alta a fost grav rănită într-un accident de circulaţie, produs pe şoseaua de centură...

Bulina alba

Nicolae Ivănuş, directorul Apa Serv Pentru punerea în folosinţă a Staţiei de epurare a apelor uzate menajere Dănuţoni, care aliniază...

Bulina neagra

Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni Pentru că nu a mai achitat sumele ce-i reveneau lunar pentru întreţinerea SMURD-ului, iar cetăţenii...

Închide