Ana, a mai mândrã floare almãsanã, aniversatã la Conacul Archia

11 septembrie 2009 | 1 Comentariu

06 archia-ana almasana 17

Nicolle Ebner

La aniversarea a 50 de veri, Ana Almăşana Ciontea a avut parte de o petrecere demnă de renumele ei. Alături de cei dragi, de sute de prieteni şi spectatori, de interpreţi – nume sonore în folclorul românesc – pe care i-a sfătuit să se dedice cântecului popular, şi de telespectatori: Ana fiind invitata specială a Galelor TVRM (Televiziunea România de Mâine). Totul s-a întâmplat în curtea „Conacului Archia”, în mijlocul naturii, într-un apus de soare superb.

„Bună seara, dragii mei!”
Cum am mai spus şi altă dată, Sorin şi Virginia Szabo, stăpânii Conacului Archia, cei cărora, la început de Mileniu III, li se datorează transpunerea în actualitate a frumuseţii şi farmecului curţilor nobiliare de la sfârşitul secolului XIX, se dovedesc, cu orice prilej, gazde desăvârşite. Aşa că nu e de mirare că, îndrăgita interpretă de muzică populară, Ana Almăşanu Ciontea, a ales, pentru petrecerea cu prietenii, Conacul Archia. Au fost alături de aniversată, primarul municipiului Orăştie, Alexandru Munteanu, ansamblul folcloric din Haţeg, cel al Casei de Cultură din Hunedoara, şi „Florile dorului” din Orăştie. Împreună cu Ana Pacatiuş, buna ei prietenă, „Ana, a mai mândră floare almăşană”, a depănat amintiri despre vremea când s-a îndrăgostit de folclor. La vârsta de cinci ani, Ana Almăşana Ciontea învăţa să doinească după Ana Pacatiuş – una dintre cele mai bune voci bănăţene, pe care o asculta la difuzor. Au mai fost alături de sărbătorită Angela Chelaru, pe care a încurajat-o să-şi publice versurile; Eugen Pistol – interpret de cântece din bătrâni, din zona Geoagiu, şi care, după operă, a început să cânte folclor, sfătuit de aceeaşi Ana Almăşana; Nelu Ban Fântână, culegător şi interpret de folclor din zona Sibiului, de pe meleaguri sălăjene Ileana Domuţa Mastan, iar din inima Maramureşului, a venit Mihai Petreuş. Sunt doar câteva nume sonore ale cântecului popular românesc, cărora li s-au alăturat tinere talente, în devenire, adevărate revelaţii la petrecerea de la „Conacul Archia”, printre care şi Violeta Deminescu, din Călan, cunoscută cititorilor prin intermediul şuetei din paginile MESAGERULUI HUNEDOREAN.

Ană, dragă…
Cine o cunoaşte pe Ana Almăşana Ciontea ştie că nu este doar o culegătoare şi interpretă a cântecului pădurenesc, ci şi o îmbinare reuşită de aptitudini artistice – cântec, vers şi pictură. Dar, cea mai sensibilă caracterizare a venit din partea Angelei Chelaru: „a cules cântec din oameni, din rouă, din soare, ninsoare şi lacrimă, din privighetori ce cântă în zori a dragoste, apoi le-a învelit cu sufletul ei, dăruindu-le tuturor, spre nemurire…”. Petrecerea cu cântec şi joc – de au răsunat toate dealurile Archiei – a ţinut până târziu, către miezul nopţii. Pe lângă delectarea sufletului cu cântece de dor şi viaţă, publicul s-a delectat şi cu delicioşi mititei şi fripturi făcute la grătar, îndulcite cu carafe pântecoase, pline cu vin alb şi roşu, obicei garantat, pentru a aduce zâmbete pe chipurile invitaţilor şi oareşce linişte în suflete. Şi au fost, slavă Domnului, invitaţi pe măsură, care au ştiut să aprecieze întrega osteneală a gazdelor, a sărbătoritei, a dansatorilor şi interpreţilor.

Publicat in: Reportaj


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. PADUREANUL spune:

    Stimata doamna autoare a articolului de mai sus,mai intai informativa despre zonele folclorice si caracteristicile acestor zone si apoi emiteti pareri ,veti vedea ca stimabila d na Ciontea nu are nici o treaba cu Tinutul Padurenilor nici prin port si nici prin repertoriu.

    In calitate de formator de opinie aveti obligatia morala sa emiteti pareri calificate.

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Veşti bune

Deoarece ne-am săturat de scandalurile şi mizeriile din viaţa noastră politică şi fiindcă ne aflăm încă în recesiune economică, o...

A anunţat că merge în Germania, dar s-a sinucis

Bărbatul înecat, descoperit pe Lacul Maleia din Petrila, avea 42 de ani şi era din localitate. Roţ Petru a fost...

Geoanã, prezent la Ţebea

Mâine, la Primăria comunei Baia de Criş, va avea loc deschiderea Serbărilor Naţionale Ţebea, ediţia 2009. Apoi, duminică, 13 septembrie,...

Închide