Bilete mai ieftine pentru „Trenurile Zăpezii“
Călătorii care merg cu „Trenurile Zăpezii“ vor putea cumpăra, de luni până joi, bilete reduse cu 20 la sută la
Citește mai multCălătorii care merg cu „Trenurile Zăpezii“ vor putea cumpăra, de luni până joi, bilete reduse cu 20 la sută la
Citește mai multUn pompier de la detaşamentul din Petroşani al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara a fost lovit cu o rangă în cap de omul de ordine al unui bar din acelaşi municipiu.
Citește mai multPNL este dispus să-şi asume guvernarea României, în perioada următoare, dar numai în cadrul unei coaliţii care să dispună de sprijinul unei majorităţi parlamentare, şi pe baza unor obiective, principii şi condiţii, care vor fi formulate în perioada următoare. Declaraţia a fost făcută de vicepreşedintele filialei judeţene PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ (foto), imediat după şedinţa de ieri, a Delegaţiei Permanente PNL.
Citește mai multCriza economică şi numărul mare de disponibilizări din ultima perioadă îi împinge pe tot mai mulţi hunedoreni să comită lucruri care în condiţii normale poate nu le-ar fi făcut, cum sunt furturile din supermarketuri. Şi poate, nu întâmplător, magazinele de alimente sunt cele mai vizate de către hoţi. De pildă, în acest sfârşit de săptămână, numai în supermarketul Trident au fost prinse două persoane care au încercat să fure diferite produse de aici.
Citește mai multÎn vreme de criză, hunedorenii îşi pun speranţa în împrumuturi. Aceştia nu mai dau fuga la bănci, ci la Casele de Ajutor Reciproc. Apropierea sărbătorilor de iarnă şi mai ales lipsa banilor, îi fac pe tot mai mulţi hunedoreni să recurgă la împrumuturi.
Citește mai multAmelia Racea, Diana Chelaru şi Raluca Haidu, legitimate la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva s-au clasat în topul celor mai
Citește mai multSalif Nogo, jucătorul de culoare al echipei Jiul, profită de îndelungata perioadă de vacanţă a minerilor, pentru a petrece sărbătorile
Citește mai multÎn pseudo-polemica de pe varianta electronică a cotidianului „Mesagerul hunedorean”, prilejuită de comentariile mele politice, mi se spunea (de către
Citește mai multPentru că finanţatorul Jiului, Alin Simota, are o relaţie mai puţin cordială cu primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi, staff-ul tehnic
Citește mai multConsiderând că i-au fost încălcate drepturile, o profesoară de matematică, din Simeria, a dat în judecată Inspectoratul Judeţean Şcolar Hunedoara. Profesoara ameninţă că dacă nu-şi va găsi dreptatea la instanţele din România, va apela la CEDO.
Citește mai multClasamentul celor mai buni sportivi hunedoreni ai anului 2009 va fi finalizat de Direcţia de Sport Hunedoara săptămâna viitoare, dar festivitatea de premiere va avea loc abia în luna ianuarie 2010. Motivul este gripa porcină.
Citește mai multCele 41 de formaţii participante la ediţia a 7-a a Campionatului Municipal de Fotbal Amatori Deva intră în vacanţă, după etapa desfăşurată la finalul acestei săptămâni. Competiţia se va relua în luna ianuarie, iar lupta dintre primele opt clasate care se vor califica în play-off se anunţă extrem de încinsă.
Citește mai multRareori talentul sportiv face casă bună şi cu seriozitatea, ambiţia, o viaţă extrasportivă echilibrată şi disponibilitatea la efort. Această „boală”
Citește mai multCampania de vaccinare împotriva gripei porcine a fost un eşec total, în judeţul nostru. Asta, deoarece nici elevii, nici poliţiştii şi nici chiar medicii nu au acceptat să se vaccineze împotriva virusului A/H1N1.
Citește mai multFrigul din ultimele trei zile umple sălile de aşteptare din gări, spitale sau alte instituţii publice deschise în Valea Jiului. Cum în municipiul Petroşani nu există nici măcar un adăpost de noapte care să-i poată prelua pe aceşti oameni, iar cele existente în restul localităţilor din Valea Jiului şi-au depăşit capacitatea de cazare, singura alternativă rămâne gara, spitalul sau căminele studenţeşti.
Citește mai multPreşedintele filialei judeţene PSD Hunedoara, Florin Cazacu (foto), consideră că sunt posibile orice fel de acţiuni ale PDL împotriva primarilor PSD, care vor avea ca scop impunerea unei autorităţi totale a formaţiunii conduse de Emil Boc, la nivelul tuturor structurilor.
Citește mai multDirecţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara a atras la bugetul de stat, de la începutul anului şi până la sfârşitul
Citește mai multUn bărbat, de 41 de ani, din Hunedoara, a murit vineri, 11 decembrie, la spitalul din municipiu, el fiind infectat cu virusul A/H1N1. Astfel, gripa porcină a făcut prima victimă şi în judeţul nostru. De subliniat că autorităţile sanitare judeţene au ţinut ascuns acest lucru, prevalându-se de un ordin al Ministerului Sănătăţii.
Citește mai multCristian Rizan, înotător la CSS Hunedoara Pentru că este primul înotător de la CSS Hunedoara care a participat la
Citește mai multMarieta Ilcu, directorul DSJ Hunedoara
Citește mai mult