„Cetate“ este la putere în lotul României

14 ianuarie 2011 | Adauga un comentariu

Ciprian Marinuţ

Cinci dintre cele 13 gimnaste din noul lot naţional de junioare, care se pregăteşte, începând din  această săptămână, la Centrul Olimpic din Deva, sunt de la CNS CSS „Cetate”. Clubul devean este singurul din ţară care are mai mult de două sportive în echipa de „speranţe” a României.

Cel mai tare club din ţară
Federaţia Română de Gimnastică a analizat rezultatele sportivelor junioare de la toate cluburile din ţară în anul 2010 şi a stabilit, la începutul săptămânii, componenţa noului lot naţional de junioare al României. Dintre cele 13 gimnaste convocate la Centrul Olimpic de pregătire al Junioarelor de la Deva, cinci provin de la CNS CSS „Cetate” Deva, adevărat laborator de formare şi şlefuire a talentelor gimnasticii româneşti. Pe lângă cele cinci fete de la „Cetate”, în lot se mai află două sportive de la CSS Focşani şi câte una de la CSS Steaua Bucureşti, CSS Ploieşti, CSM Oneşti, CSS Constanţa, CSS Dinamo Bucureşti şi SCM Bacău. „Şi în acest an, lotul României este dominat de gimnaste de la Deva, Cetate fiind singurul club din ţară cu mai mult de două sportive selecţionate. Alegerea antrenorilor de la lot şi din Federaţie demonstrează că la Cetate Deva se munceşte cu seriozitate şi că valoarea sportivelor şi a tehnicienilor de la clubul nostru este de înalt nivel. Trebuie precizat că şi în 2010, lotul de junioare a fost dominat de gimnaste de la Cetate, iar cinci dintre ele au fost promovate la echipa de senioare, astfel că acum, Cetate Deva are şapte sportive în echipa olimpică a României”, a spus Adrian Liga, directorul CNS CSS „Cetate” Deva. Componentele noului lot de junioare al României se vor pregăti la Deva, cu un colectiv tehnic format din antrenorii Gheorghe Orban (coordonator), Adela Popa, Ramona Micu, Alexandru Militaru, Sorin Tolteanu şi coregrafa Corina Doreanu. Principalul obiectiv de performanţă al gimnastelor este participarea cu succes la Campionatul European de junioare, de la Berlin, din luna aprilie.

Visează la medalii olimpice
Prin selecţionarea în lotul României, Anamaria Ocolişan (Călan), Ştefania Stănilă (Aninoasa), Alexandra Marcu (Buziaş), Andreea Munteanu (Gorj) şi Miriam Aribăşoiu (Tg. Jiu) şi-au împlinit o parte a visului de a deveni mari campioane. Toate cele cinci sportive practică gimnastica la clubul din Deva de la grădiniţă sau din clasa I, efectuând câte două antrenamente de trei ore pe zi, şi visează la medalii olimpice. Gimnasta favorită a tuturor este Nadia Comăneci, dar unele le mai admiră şi pe Andreea Răducanu sau pe rusoaica Nastasia Liukin. „Mi-aş dori să ajung campioană olimpică la bârnă şi paralele, aparate la care am deja mai multe medalii la campionatele naţionale”, a spus Miriam Aribăşoiu, cea mai curajoasă dintre cele cinci „devence” din lotul României. „Eu vreau să cuceresc medalii olimpice la toate aparatele şi la individual compus, pentru că mă antrenez pentru fiecare cu aceeaşi intensitate”, a spus, demonstrând ambiţie şi încredere în forţele proprii, Anamaria Ocolişan, din Călan, cea mai „deveancă” dintre toate cele cinci gimnaste de la CNS CSS Cetate Deva, selecţionate în lotul României.

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Suspiciune de incest şi pedofilie, în incinta Schitului Sf. Nicolae

Tatăl a două fetiţe, în vârstă de trei, respectiv patru ani, este suspectat că şi-a abuzat sexual copilele. Înfiorător este...

Doi morţi şi doi răniţi grav într-un accident rutier

Două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte două se află în stare critică la spital, în urma unui accident de...

Bărbat reţinut pentru furturi prin efracţie

Un tânăr din comuna Viişoara, judeţul Cluj, a fost identificat de poliţişti ca autor al mai multor furturi, comise pe...

Închide