Sport

Trofeul Opel încheie Campionatul Naţional de Viteză în Coastă

04-raliu-13-octombrie-pagina-4Ovidiu Mănăstire

Ediţia 2016 a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă „Dunlop” se va încheia în acest sfârşit de săptămână cu etapa finală, Trofeul Opel, care se va desfăşura la Braşov. Pe lângă Cosmin Săliştean, Cosmin Vidican şi Marius Nopcea, în competiţie revine şi pilotul din Haţeg, Cornel Gărdean, cel care în 2016 a avut probleme tehnice şi nu a putut participa în acest sezon.

Cosmin Săliştean,  hunedoreanul cel mai bun în 2016
Trofeul Opel, etapa care încheie sezonul 2016 a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă „Dunlop”, se va desfăşura mâine şi poimâine, la Braşov. Cea mai bună evoluţie dintre piloţii hunedoreni în acest campionat a avut-o deveanul Cosmin Săliştean. Pilotul de 43 de ani este foarte aproape de a se clasa pe podiumul grupei N, unde a punctat în fiecare etapă din acest an. Săliştean a acumulat 96 de puncte şi este la cinci „lungimi” de Ion Nicolae, ocupantul locului 4.

Nopcea, pe podiumul debutanţilor
Prestaţii foarte bune a avut şi Marius Nopcea, din Silvaşu de Sus, acesta punctând atât la subdiviziunea H1, din cadrul grupei H, dar şi în clasamentul debutanţilor. Pilotul hunedorean are asigurat locul 3 în ierarhia generală a debutanţilor, având şanse chiar la locul 2, de care îl despart şapte puncte. Pentru aceasta, Nopcea trebuie să se claseze în faţa lui Matei Stancu, în etapa de la Braşov.

Revine Cornel Gărdean
Ocupant al locului 4 în clasamentul open al sezonului 2015, Cornel Gărdean revine în competiţii. Pilotul din Haţeg a avut probleme tehnice cu maşina în acest sezon şi nu a luat startul decât în etapa de la Păltiniş. „Am reuşit să găsesc o soluţie la probleme avute cu motorul şi etapa de la Braşov e un test atât pentru mine, cât şi pentru maşină. În 2016 nu am participat deloc şi vreau să revin cu forţe proaspete pentru sezonul 2017. Voi participa cu aceeaşi maşină, Subaru WRX, fiind o ambiţie de-a mea să construiesc un Subaru competitiv, care să se poată lua la întrecere cu puternicele Mitshubishi”, a spus Gărdean. Titlul de campion naţional în cadrul CNVC „Dunlop” 2016 este aproape adjudecat de Bogdan Cuzma, acesta având un avans de 24 de puncte în faţa lui Lucian Răduţ, în condiţiile în care pentru o victorie se acordă 25 de puncte.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura