ActualitateFlash

Ţeapă de miliarde la Direcţia Sanitar-Veterinară

02 Directia sanitar veterinara

Nicolle Ebner

Fostul şef al Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSV) Hunedoara, Marius Lăzărescu, directorul economic al instituţiei Ioan Poenar, şi şeful laboratorului Aurel Perian au dat un tun de peste 350 milioane lei (3,5 miliarde lei vechi). Afacerea cu iz penal a fost semnalată de noul director coordonator al DSV Hunedoara, Mihail Rudeanu, după efectuarea unui audit intern. 

Trăiască firmele fantomă…
În 2005, DSV Hunedoara a organizat o licitaţie pentru achiziţie de aparatură de laborator. Au fost desemnate câştigătoare firmele SC Laboratory Sistem SRL Bucureşti şi SC Star Laboratory SRL Bucureşti. În scurt timp de la licitaţie, au fost semnate contractele cu cele două firme, pentru valorile de 119.427,90 lei+TVA-cu SC Laboratory Sistem SRL Bucureşti, şi alte două contracte în valoare de 117.902,3 lei respectiv 125.852 lei, cu SC Star Laboratory SRL Bucureşti. Conform documentelor (factura nr. 8871175/19.12.2005; 8871176/19.12.2005; 8788601/19.12.2005), în ziua în care s-au semnat contractele, s-a cumpărat şi aparatura de la cele două firme. Plata către cei doi furnizori de aparatură s-a făcut integral, prin OP nr: 1313/28.12.2005 pentru suma de 243.754,31 lei la SC Star Laboratory SRL Bucureşti şi OP nr: 1314/28.12.2005 pentru suma de 119.427,90 lei la SC Laboratory Sistem SRL Bucureşti. Ordinele de plată au fost semnate de directorul executiv la acea vreme, Marius Lăzărescu şi directorul economic, Ioan Poenar. Plăţile s-au făcut integral, fără ca să vadă cineva marfa, în condiţiile în care, legislaţia în domeniu prevede clar că, în avans, se poate plăti maximum 30 la sută din valoarea bunului achiziţionat. 

…intrate în insolvenţă
Procesele verbale încheiate până la data de 31.12.2005 atestă faptul că aparatura comandată a fost primită, instalată, iar odată cu inventarierea bunurilor achiziţionate s-a făcut şi instruirea personalului, numai că aparatele  nu se regăsesc în unitatea judeţeană, în condiţiile în care, şeful laboratorului, Aurel Perian, a semnat de preluare în custodie a unei părţi dintre ele. În concluzie, cele două firme au „omis” să livreze aparatură în valoare totală de 363.182,23 lei. În anul următor, DSV Hunedoara îi dă în judecată pe cei doi furnizori de echipamente, doar pentru recuperarea daunelor, nu şi pentru rezilierea contractelor neonorate, iar în 2007, instanţa obligă firmele să restituie sumele încasate, la care s-au adăugat penalităţi şi cheltuieli de judecată. Numai că, firmele intraseră subit în insolvenţă, aşa că, pentru sumele datorate, DSV Hunedoara s-a înscris, cuminte, la masa credală.

Viaţa domnului Lăzărescu
„Toţi cei trei se consideră nevinovaţi şi dau vina unul pe altul. Eu l-am anunţat pe Lăzărescu să nu se joace, că e caz penal, dar el a făcut o plângere penală la Parchet, împotriva lui Perian, pe care-l acuză de neglijenţă în serviciu şi de prejudicierea instituţiei cu 363.182 lei. Asta, în condiţiile în care ordinele de plată au fost semnate de Lăzărescu şi directorul economic, fără să vadă cineva aparatele. Odată cu schimbarea guvernului, a fost schimbat din funcţie şi directorul executiv al DSV Hunedoara, Marius Lăzărescu. A contestat decizia iar instanţa i-a dat dreptate, aşa că a revenit în instituţie. Şi pentru că postul de director executiv a fost restructurat, Lăzărescu stă în Direcţie, în adevăratul sens al cuvântului, fără să facă nimic, dar este plătit, conform sentinţei judecătoreşti, cu salariu de director executiv.

2 comentarii la „Ţeapă de miliarde la Direcţia Sanitar-Veterinară

  • Sunt un cititor zilnic al acestui ziar si mai ales a articolelor scrise de dvs.,insa am oservat ca atunci cand scrieti de Rudeanu o faceti cu deosebita grija pt.a nu-l jigni.Pt.postul de director la DSVSA el este ca Lupul paznic la stana de ovine.Pe postul de la audit intern el a fost ca inexistent.Lazarescu,ca director,il lasa in pace.Venea dimineata la serviciu,semna condica si pleca.Pt.a mai afla despre activitatea lui Rudeanu si a scrie si dvs.despre el era suficient sa cititi serialul din Gazeta Vaii Jiului din aceasta luna.

  • am vrea sa ni se achite suma de 1400 lei cu nr. de dosar 335 care a fost incheat la data de 28/04/2009 .multumim

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura