Făină de la UE, pentru cei bogaţi
Nicoleta Popa
Se pare că făina de la Uniunea Europeană nu ajunge doar pe masa celor nevoiaşi, ci şi pe a persoanelor cu afaceri de miliarde.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Simeria, sunt persoane cu acte în regulă de şomeri, dar care deţin magazine, sau diferite afaceri şi care nu se dau în lături să primească ajutor de la Uniunea Europeană, sub formă de făină sau zahăr. „De exemplu, soţia unui şomer, Tiberiu Ciora, are un magazin de electrocasnice în centrul oraşului, şi pe deasupra, deţine şi o vilă pe Valea Bobâlnei. Cu toate acestea, el beneficiază de cele 15 kilograme de făină, deoarece apare pe listele persoanelor fără loc de muncă. Un alt caz este cel al lui Gheorghe Cozma, care are un magazin de încălţăminte, dar, ca orice român, nu refuză ce e pe gratis. Marius Ludovic Brânzan, cu un magazin alimentar, este şi el unul din cei care nu se gândesc că alţii mai săraci ar avea nevoie de ajutor. Mai grav este că mai sunt şi alţii care, pentru a trece cu bine de această perioadă de criză s-au dat afară de la propria firmă, pentru a beneficia de indemnizaţia de şomaj, dar şi de ajutoarele de la Uniunea Europeană”, susţine Adrian Florin Bozdog, administratorul public al oraşului Simeria.
„Ar trebui făcute anchete sociale”
„Ar trebui să se facă anchete sociale, pentru a se vedea cine are într-adevăr nevoie de acest sprijin. Nu mi se pare normal, ca şomerii cu o indemnizaţie de 15 milioane, sau cei care au afaceri, să beneficieze de făina şi zahărul de la Uniunea Europeană, iar cei care au reală nevoie de ajutor nu. În plus, persoanele care nu beneficiază de ajutorul de şomaj nu sunt cuprinse în programul guvernamental,” a spus Bozdog.
Făina şi zahărul de la Uniunea Europeană se distribuie în funcţie de listele pe care le întocmeşte Consiliul Judeţean, în urma informărilor primite de la instituţiile deconcentrate. Potrivit hotărârii de guvern, beneficiarii sunt şomerii indemnizaţi, indiferent de suma pe care o primesc de la stat, bătrânii cu pensii sub 400 de lei, persoanele cu venitul minim garantat, dar şi persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii neinstituţionalizaţi.
Tiberiu Ciora este PSD-ist ???