Angajaţii Penitenciarului Bârcea cer destituirea comandantului

 05 Emanoil Bota

Nicolle Ebner

Sindicatul Independent „Vulturul” – Bârcea Mare solicită revocarea din funcţia de conducere a comisarului şef Emanoil Bota (foto), directorul penitenciarului. Angajaţii, membri ai sindicatului „Vulturul”, reclamă deficienţe grave în activitatea conducerii penitenciarului şi prezintă dovezi cu privire la managementul defectuos al comisarului şef, Emanoil Bota.

Agenţi ţinuţi în beznă, pentru economie la curent
Potrivit unui comunicat semnat de liderul Nicolae Grosu, Sindicatul Independent „Vulturul” Bârcea Mare solicită Corpului de Inspecţie al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, verificarea tuturor sesizărilor trimise de angajaţi la Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), şi implicit, revocarea din funcţia de conducere a directorului penitenciarului, Emanoil Bota. La solicitarea sindicatului „Vulturul”, reprezentanţii FSANP s-au deplasat la Bârcea Mare, unde au constatat că personalul este „demotivat, tracasat şi dezinformat”. Pare greu de crezut, dar angajaţii lucrează în condiţii mai draconice decât deţinuţii pe care îi au în grijă, iar din cauza managementului preferenţial, discrepanţele între condiţiile ofiţerilor şi cele ale angajaţilor sunt degradante. Conform raportului întocmit de comisia FSANP, „personalul de supraveghere lucrează în condiţii de întuneric total (în timpul zilei nefiind lumină naturală pe secţii), conducerea unităţii sperând într-o economie de curent, în condiţiile în care în birourile ofiţerilor continuă să se folosească mijloace de încălzire cu eficienţă redusă. S-a constatat că nu există fonduri pentru acoperirea salariilor până la sfârşitul anului, iar din punct de vedere al resurselor umane, „penitenciarul se află într-o criză profundă de personal, în schimb, este supradimensionat sectorul administrativ, unde s-a semnalat şi fenomenul nepotismului”, se mai arată în raport.

Ameninţări, ore suplimentare nepontate, meniu preferenţial
Directorul adjunct a recunoscut în faţa comisiei că a ameninţat, în repetate rânduri personalul şi liderii de sindicat, iar în ceea ce priveşte orele suplimentare lucrate de angajaţii de la Penitenciarul Bârcea Mare, Emanoil Bota a refuzat să dea vreo informaţie, pentru că, spun sindicaliştii, acestea nu sunt pontate. În plus, calitatea hranei este foarte proastă şi se păstrează diferenţa între meniurile oferite ofiţerilor şi cele de care beneficiază agenţii. Ba mai mult, „sunt situaţii în care personalul de execuţie este refuzat a fi servit, din motive de planificare”. Personalul de la „Ferma Şoimuş” îşi asigură singur transportul. În concluzie, comisia sindicală face cunoscut faptul că „directorul penitenciarului încă nu poate accepta că relaţiile de muncă trebuie să se schimbe, iar conducerea unităţii are dificultăţi serioase în gestionarea resurselor umane, în principal, din cauza atitudinii agresive şi cazone, în relaţia cu personalul” mai este consemnat în raportul respectiv.

2 comentarii la „Angajaţii Penitenciarului Bârcea cer destituirea comandantului

  • 26 octombrie 2009 la 18:58
    Permalink

    ceea ce afirma agentii este adevarat actualul director sau comandant cum isi spune conduce penitenciarul ca si cum ar fi seful suprem al angajatilor este un om fara demnitate pentru care agentii sunt niste nemernici iar detinutilor le aproba orice doleante de frica acestora s-a ajuns ca detinutii sa comande in acel penitenciar iar situatia este cunoscuta in tara si in anp detinutii nu mai pot fi controlati doar prin aprobarea tuturor cerereilor iar pt angajati nu mai au nici un pic de respect sa traiti domn COMANDANT

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.