Comunitate

Primarul din Vaţa de Jos se descurcă şi cu bani mai puţini

04 Milu Folescu  5466Magdalena Şerban

După ce noua formulă de calcul pentru alocările bugetare din 2015 l-a lovit rău la bani, aducându-i cel mai mare minus înregistrat în rândul comunelor din judeţ  (1.600.000 de lei), primarul din Vaţa de Jos are şi două veşti bune. Una este legată de angajarea a 15 localnici la fabrica de volane şi centuri din Ribiţa, iar cealaltă ţine de rezolvarea transportului liceenilor către Gura Barza şi Brad.

Încă mai e nevoie de locuri de muncă
„Cei de la Ribiţa aveau nevoie de personal, aşa că au invitat la sediul lor câţiva primari din zona Brad, pentru a le cunoaşte activitatea şi perspectivele. Ne-au adus la cunoştinţă faptul că vor să angajeze oameni din rândul comunităţilor pe care le reprezentăm, apoi au lipit afişe prin sate şi au venit la faţa locului, pentru interviurile de angajare. Am făcut liste cu cei interesaţi şi am chemat oamenii la primărie, în ziua în care s-a făcut selecţia de către personalul firmei respective. E un lucru bun, deoarece transportul le este asigurat. Dacă mulţi se fereau să lucreze în alte părţi, deoarece cheltuiau mare parte din bani cu transportul spre locurile de muncă, acum, oamenii se aleg cu toţi banii”, spune Milu Folescu (foto), primarul comunei Vaţa de Jos. Acesta speră ca pe viitor, şi alte companii să solicite administraţiei locale date referitoare la noi angajări, multă lume neavând un loc de muncă.

Transportul liceenilor, subvenţionat de primărie
Cât îi priveşte pe cei 54 de liceeni de pe raza comunei, care erau nevoiţi să-şi asigure deplasarea dus-întors către şcolile din Brad şi Gura Barza, problema s-a rezolvat. Multe dintre familiile acestora erau pe cale să-i retragă de la liceu, din cauză că nu le mai puteau susţine cheltuielile de transport. Aşa că primăria a hotărât să se implice, pentru a preveni abandonul şcolar. „Am reuşit să cădem de acord cu o firmă de transport, pentru contractarea unui microbuz. S-a semnat contractul, transportatorul a depus documentaţia pentru a solicita licenţă pe ruta respectivă, iar după multe insistenţe şi drumuri pe care le-am făcut la Deva, s-a aprobat. În tot acest timp, liceenii s-au descurcat cum au putut. Plecau cu trenul înainte de  ora 6, ca să poată să ajungă la timp la şcoală. Începând de azi, au mijloc de transport nou şi vor plăti jumătate din valoarea abonamentului lunar, restul fiind asigurat de la bugetul local. Un abonament costă 160 de lei pe lună, comparativ cu cei 280 de lei cât plăteau până acum. Sunt bucuroşi şi ei, deoarece nu mai pierd timp pe drumuri, însă şi mai bucuroşi sunt părinţii. Din toată sărăcia, am decis să-i ajutăm. Spun sărăcie, pentru că banii alocaţi pentru anul curent ne vor ajunge până în august. Vom avea probleme cu cheltuielile salariale, cele pentru utilităţi şi diverşi furnizori. Lunar, ne sunt necesari pentru supravieţuire circa 100.000 de lei. În condiţiile actuale, nici nu mă pot gândi la investiţii noi, din banii comunităţii. Nici măcar la studii de fezabilitate pentru a accesa programe europene pe noile axe de finanţare sau pentru a putea cere alocări de fonduri guvernamentale pentru modernizări şi reabilitări”, mai susţine primarul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura