Povestea lui Ursu, „paznicul” Muzeului Mineritului

Maximilian Gânju

Un câine salvat de la înfometare ori din laţul hingherilor de către o familie din Petroşani este cel mai bun paznic pe care îl are singurul muzeu de minerit din România. Câinele a pus pe fugă, nu o dată, hoţi care dădeau târcoale exponatelor din metal din curtea instituţiei. Este sociabil cu vizitatorii, dar simte orice intenţie necura-tă şi-i ţine pe hoţi la distanţă. Ursu’ are o poveste fascinantă şi cei care se îngrijesc de el spun că i-a întinerit. Din oameni care luau medicamente cu pumnul pentru a trăi, au ajuns perfect sănătoşi şi mai plini de viaţă decât în tinereţe.
A fost călcat de maşină
Are puţin peste trei ani şi face parte din „inventarul” Muzeului Mineritului din Petroşani, singurul de acest fel din ţară. Chiar pe „buletinul” său scrie negru pe alb că proprietar este muzeul, după ce inginerul care l-a salvat a făcut o glumă cu medicul veterinar la înregistrarea căţelului. Ursu’, botezat de stăpâni pentru că este ursuz uneori, are o poveste impresionantă. Pe când avea o lună de zile, rătăcea pe străzi alături de alţi 12 căţeluşi fătaţi de o maidaneză. Se aciuaseră toţi în zona Pieţei Centrale Petroşani, unde mai primeau din când în când de mâncare. Ursu’ se adăpostise sub o maşină, iar un şofer, fără să aibă vreo idee de căţeluş, a trecut cu roţile peste el. Salvarea a fost o familie care locuia în apropiere şi a văzut incidentul. Cei doi soţi şi-au zis că trebuie să încerce să salveze puiul schilodit. Au fugit cu el la veterinar, însă răspunsul a fost unul ce nu le dădea nici o speranţă. În cel mai fericit caz aveau parte de un câine paralizat de la jumătate. „Pentru că era foarte cald, el s-a băgat sub maşină, omul a venit, a intrat în maşină şi a trecut cu roata peste şoldul lui. Locuiesc acolo, într-un bloc şi am văzut totul de pe geam. L-am luat şi l-am dus la veterinar iar doctoriţa a zis că are osul bazinului fracturat şi nu va mai putea merge. Mi-a părut foarte rău de el şi l-am oblojit cum am putut. Apoi l-am dus din nou la veterinar şi mi-a spus că nu-i poate pune placă sau tijă în şold pentru că e pui şi este în creştere. Mi-a recomandat însă să facem multă mişcare cu el”, povesteşte Karol Kacsor (52 de ani) bărbatul care l-a salvat pe Ursu’.
Le-a întors serviciul
Fără să-şi dea seama atunci Karol, inginer de profesie, spune că de fapt, în loc să-l salveze pe căţel, patrupedul l-a salvat atât pe el, cât şi pe soţia lui. Amândoi erau supraponderali şi aveau nevoie de medicamente costisitoare pentru a-şi menţine sănătatea. Au ajuns acum, datorită căţelului, să fie  invidiaţi chiar de medicul lor de familie. „La acea vreme, eu aveam aproape 100 de kilograme, eram ieşit la pensie şi mă uitam toată ziua la televizor. Am hotărât cu soţia mea să facem mişcare cu el ca să-l recuperăm. Aşa am ajuns ca astăzi să avem un program fix. Zilnic, dimineaţa, de la 10 la 12 mergem la plimbare iar seara de la opt până la 11, la fel. Eu am ajuns ca de la 94 de kilograme să am 71, iar soţia mea, de la 70, la 50 de kilograme. Avem analizele mai bune decât medicul de familie, am scăpat de colesterol amândoi şi Ursu’ a adunat kilogramele pe care le-am pierdut noi, el a făcut 45 de kilograme”, mai spune salvatorul câinelui.
Muzeul este casa lui
Familia locuieşte la bloc şi nu avea posibilitatea să ţină patrupedul în apartament. Cei doi soţi au găsit o soluţie care ar putea fi un exemplu pentru mulţi iubitori de animale. „Ar fi foarte frumos ca toate firmele din oraş să adopte câte un căţel şi să-l îngrijească, cu cuşcă, vaccin, cum facem şi noi. În acel moment n-ar mai fi comunitari, ar fi rezolvată problema. Un câine hrănit şi îngrijit n-ar mai fi agresiv ca să muşte oamenii pe stradă. Sunt multe firme care au curţi şi chiar au nevoie de pază, iar un comunitar se ocupă bine de această datorie. Eu sunt dator Muzeului Mineritului, pentru că mi-a oferit posibilitatea să-l ţin pe Ursu’ aici”, spune fostul inginer. Muzeul Mineritului are o curte încăpătoare, îl ştiau pe fostul custode şi au primit permisiunea de a-i face un adăpost într-un colţ. Câinele este deosebit de inteligent. Ziua îi întâmpină pe vizitatori, s-a obişnuit cu programul de vizitare şi acceptă pe oricine în curtea instituţiei. La lăsarea serii, lucrurile se schimbă iar Ursu’ îşi intră în «tură». Instituţia deţine exponate valoroase atât în interior, cât şi în exterior, piese care reflectă istoria mineritului românesc încă de la începuturi. Chiar dacă muzeul are sisteme de securitate şi este gard în gard cu sediul poliţiei din localitate, hoţii de fier vechi mai dau târcoale şi au fost tentaţi în mai multe rânduri de exponatele din curte. N-a avut nici unul curaj până acum să fure cu Ursu’ la post. „Am venit dimineaţa la Ursu’ şi fetele de la magazinul din apropiere mi-au spus că a lătrat toată noaptea. (…) Am întrebat dacă a deranjat, dar fetele au spus că nu, ba din contră, le-a ajutat. Sunt camere de supraveghere la magazin şi au văzut nişte persoane care se tot învârteau, filau fierul din curtea muzeului. Ursu’ a făcut un scandal aici după ce le-a simţit şi cum Poliţia este lângă noi, hoţii au fugit”, povesteşte Karol.
Este nepreţuit
Cei doi soţi spun că-i sunt datori patrupedului iar efortul lor de a-l întreţine nici nu poate fi comparat cu beneficiile oferite de câine. „Ursu’ este paznic 24 de ore din 24 şi nu contează cât costă întreţinerea lui. De fapt, ştiţi cât mă costă: faptul că nu mai iau medicamente anticolesterol, nu mai trebuie să slăbesc, am moralul ridicat şi mă simt excepţional. Nevastă-mea nu mai ia pastile, asta mă costă”, mai spune proprietarul „paznicului” de la Muzeul Mineritului.