Comunitate

Noile măsuri privind circulaţia persoanelor de peste 65 de ani

Potrivit Ordonanţei Militare nr. 10, începând cu data de 27 aprilie a.c., circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă, indiferent de intervalul orar, strict pentru deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi, precum şi în condiţiile art.1 alin.(1), (2) şi (5) din Ordonanţa militară nr.8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, în cazul deplasării pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole, precum şi deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.

Totodată, în intervalele orare 07.00-11.00 şi 19.00-22.00, circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă strict pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, inclusiv deplasarea în condiţiile art.1 alin.(3) şi (5) din Ordonanţa militară nr.8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea unui minor, asistenţa altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, ori în cazul decesului unui membru de familie, deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi fizice colective), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice.
De asemenea, operatorii economici care comercializează alimente şi produse de strictă necesitate îşi vor organiza programul de lucru pentru a facilita şi a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalele orare 07.00-11.00 şi 19.00-22.00. (M.C.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura