În privinţa alegerii preşedinţilor de consilii judeţene opiniile sunt contrare. Liberalii, hăis, social-democraţii, cea!

2 decembrie 2019 | 1 Comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

Sorina Popa

Liberalii vor să schimbe modul de alegere a preşedinţilor de consilii judeţene. Asta, după ce PSD a modificat legea, astfel ca preşedinţii de consilii judeţene să fie aleşi prin vot uninominal, la fel ca primarii.Se pare că liberalii vor să-i scoată de tot pe social-democraţi de la cârma instituţiilor judeţene şi să conducă numai ei. Mesajul a fost dat, ieri, de preşedintele Iohannis, care a participat la şedinţa conducerii PNL.

”PSD nu a fost înlăturat decât parţial de la putere”
Astfel, preşedintele Klaus Iohannis a participat la şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, principalul subiect de discuţie reprezentându-l campania electorală. Şeful statului a declarat că PSD a fost înlăturat de la putere doar parţial şi că îşi doreşte ca la finalul anului 2020 social-democraţii să nu se mai afle la conducerea instituţiilor statului. ‘’Cred că este bine să vă spun că PSD nu a fost înlăturat de la putere decât parţial. PSD – şi aici mă adresez parlamentarilor – ştiţi foarte bine că are un număr imens de parlamentari, are un număr foarte mare de primari, de preşedinţi de consilii judeţene şi, ca atare, ne bucurăm de această victorie, dar autosuficienţa după această victorie ar fi cea mai mare greşeală pentru PNL. (…) În conducerea instituţiilor statului nu mai este locul PSD’’, a spus preşedintele.

”Nu are responsabilitate”
Deputatul PNL de Hunedoara, Lucian Heiuş a afirmat, că modificarea alegerii preşedinţilor consiliilor judeţene nu este însă o prioritate pentru liberali.
”Am avut discuţii în cadrul şedinţei Biroului Politic al PNL, într-adevăr. Poziţia noastră este ca preşedinţii de consilii judeţene să fie aleşi din rândul consilierilor judeţeni, şi nu prin vot uninominal”, a declarat preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL, Lucian Heiuş.
Primarul municipiului Hunedoara, social-democratul Dan Bobouţanu, spune că soluţia corectă în acest caz este votul uninominal. ”Cetăţenii trebuie să ştie pe cine votează în acestă funcţie importantă, pe cine învesteşte pe post. Dacă se alege din rândul aleşilor judeţeni, nu este în regulă, cel desemnat nu va avea nici o responsabilitate după aceea, ceea ce nu este normal”, a afirmat edilul şef al Hunedoarei.
Primarul comunei Ilia, Marius Omotă, crede că peşedinţii de consilii judeţene din prezent nu mai au anvergura celor de mai demult, deoarece responsabilităţile lor au scăzut. ”Este clar că preşedintele consiliului judeţean trebuie ales din rândul consilierilor”, a spus Omotă.

Loading...

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Valea Jiului spune:

    Vrem vot uninominal pentru presedinte al Consiliului Judetean ! Costel Avram merita ales din partea PSD-ului !

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Forţe proaspete în Poliţia hunedoreană

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara are, de ieri, forţe proaspete în prevenirea şi combaterea infracţionalităţii. Un nou lot de tineri...

FUTSAL. West Deva succes meritat în deplasare

Formaţia deveană a învins în deplasare puternica echipă a celor de la KSE Tg. Secuiesc, cu scorul de 6-4 (2-1).

Judoka de la Cetate Deva, medaliaţi la Oneşti

La Oneşti s-au desfăşurat la finalul săptămânii trecute întrecerile din Turneul Internaţional “Cupa Oneşti”, la care au participat 480 de...

Închide