Gura lumii
Se pare că majoritatea dintre salariaţii de la stat încă n-au învăţat ce înseamnă economia de piaţă şi nu înţeleg că ei sunt plătiţi din banii cetăţenilor, pe care ar trebui să-i servească rapid şi ireproşabil. Lucrul acesta au avut ocazia să-l constate numeroşi deveni, care apelează şi la serviciile personalului dintr-o agenţie bancară, de stat, situată chiar în buricul Devei, adică vizavi de biserica ortodoxă de lângă Piaţa Centrală. Aici, zilnic clienţii stau la coadă mai ceva ca pe vremea împuşcatului. De ce se întâmplă aşa? Pentru că cele câteva – vreo patru, în total – salariate din agenţie, pe lângă faptul că se mişcă puţin mai repede ca melcul, în ce priveşte lucratul la calculator, le-ar trebui un câine poliţist, ca să le ajute să găsească literele şi cifrele de pe tastatură. Pe lângă aceste metehne, culmea nesimţirii, se mai şi adună câte trei la poveşti, lăsând doar pe una singură să servească clienţii băncii. Dacă îndrăzneşti cumva să le întrebi de ce stau la poveşti, în loc să treacă la ghişeu, ca să servească oamenii aflaţi la rândul care se întinde până afară, cucoanele funcţionare te pun cu un ton ofensat la punct, replicându-ţi că ele discută probleme importante de serviciu. Şi îţi întorc spatele, dar nu înainte de a-ţi spune că dacă nu-ţi convine, n-ai decât să te duci la sucursala băncii, care se află vizavi de Casa de Pensii. Dacă această poveste s-ar fi întâmplat doar o dată, hai că ai trece cu vederea, gândindu-te că au prins şi lucrătoarele de acolo o zi proastă. Dar, din păcate, această situaţie poate fi întâlnită frecvent la agenţia amintită, aparţinând fostei instituţii de economii, devenită bancă.
Umblă vorba printr-o comună situată în apropierea municipiului reşedinţă de judeţ, cum că poliţaiul şef de post ar folosi maşina din dotare mai mult în interes personal, decât în interes de serviciu. Bârfesc vecinii acestuia, că în fiecare zi, se plimbă la oraş cu maşina poliţiei, nu că l-ar chema şefii de la judeţ sau cu alte probleme de serviciu, ci pentru a-şi face piaţa şi alte cumpărături. Zvonerii din comuna respectivă nu ştiu dacă poliţistul şef de post se încadrează în cota de benzină repartizată, sau, după cât umblă, mai pune şi de la el bani pentru combustibil. Totuşi, chiar şi cei mai ai dracului bârfitori trebuie să recunoască faptul că persoana cu pricina are grijă de bunurile din dotare, mai ceva ca de ochii din cap. Spre exemplu, ca nu cumva vreun beţivan, umblând noaptea prin sat, să producă vreo daună maşinii, sau vreun hoţ s-o „descalţe” de cauciucuri, şeful de post îşi ţine maşina în curtea casei, ca s-o aibă permanent sub ochii săi ageri de poliţist.
