Politica si administratie

Fuzionează PMP cu PNL?

Sorina Popa

PMP a decis, vineri, fuziunea prin ab­sor­bție cu PNL, au declarat surse din partid. Cele două partide au stabilit un calendar privind procesul de fuziune urmând ca în perioada imediată echipele de negociere să stabilească ce primește PMP.

 

Peste 2.000 de aleși locali și 50 de primari
Cu toate acestea, liderul PMP, Cristian Dia­conescu, a afirmat că formațiunea po­li­tică pe care o conduce ar fuziona cu PNL.
Cristian Diaconescu, a declarat că ”știrile apă­rute în spațiul public privind deciziile care ar fi fost luate de PMP privind fuziunea cu PNL, sunt false”.
Negocierile cu PMP ar fi început încă de pe vremea când Ludovic Orban conducea partidul, însă nu au fost finalizate până acum. Partidul condus de Cristian Dia­co­nes­cu numără în prezent 2.300 de con­si­lieri. PMP împreună cu PNL dispun de ace­lași număr de consilieri locali în Consiliul Ge­ne­ral al Municipiului București dar și în sec­toare. De asemenea, în PNL ar urma să intre 50 de primari.
Ce se întâmplă în județ, am aflat de la Robert Muzsic (foto), secretarul general al organizației județene Hunedoara a PMP.
“Încă nu știm exact ce se va întâmpla, dacă PMP va fuziona cu PNL sau nu. Pre­șe­dintele partidului a spus că, sub conducerea sa, PMP va continua să rămână una dintre cele mai importante forțe politice de Dreapta, de pe eșichierul politic românesc. În aceste condiții, nu avem decât să aș­tep­tîm să vedem ce decizii vor fi luate. Eu am plecat din PNL; dar nu am nici o problem cu partidul. Am avut neînțelegeri cu Lucian Gherman, liderul organizației PNL din mu­ni­cipiul Hunedoara”, a declarat Robert Muzsic pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura