Sport

FOTBAL, Liga a IV-a: CS Hunedoara este campioana judeţului

Nicolae Gavrea

Echipa din Hunedoara antrenată de prof. Mircea Alic jr. este câştigătoarea Ligii a IV-a, ediţia 2017-2018, încă din etapa trecută. Sâmbătă, în etapa cu nr. 28, Victoria Călan a avut pauză, iar CS Hunedoara a jucat în deplasare la Gloria Geoagiu, partidă pe care, au câştigat-o fără probleme. La pauză scorul a fost 2-0 pentru CS Hunedoara, prin golurile marcate de Iulian Tecsi (minutele 5 şi 29).

După pauză gazdele au marcat prin Robert Ştef (minutul 46) şi a creat oarece presiune în tabăra hunedoreană, dar, mult mai experimentaţi, hunedorenii au aşezat jocul şi au mai înscris de două ori prin acelaşi Iulian Tecsi (70 şi 77), care, astfel, a reuşit performanţa de a înscrie patru goluri într-o singură partidă. Gloria Geoagiu a mai înscris o dată pe final de meci prin dubla lui Robert Ştef (minutul 85).
Cu această victorie CS Hunedoara îşi consolidează poziţia de lider autoritar în clasament şi se gândeşte la barajul de promovare în eşalonul al treilea, cu dubla manşă, unde va întâlni campioana din judeţul Caraş Severin. CS Hunedoara a avut un parcurs bun în actualul sezon şi poate aduce bucurie în rândul suporterilor odată cu atingerea obiectivului, promovarea în eşalonul trei al fotbalului românesc. Barajul de promovare este programat pentru CS Hunedoara cu jocul de acasă, pe 16 iunie, de la ora 18.00, iar returul în deplasare, pe 23 iunie, de la ora 17.30.
Revenind la etapa de sâmbătă, una dintre surprize s-a înregistrat în jocul dintre Aurul Certej şi Inter Petrila. Echipa din Valea Jiului a fost învinsă cu 2-1, pe terenul celor de la Aurul Certej. Victoria gazdelor a fost decisă în prima repriză, primul gol fiind înscris de Florin Cibian (minutul 13), oaspeţii au egalat prin Dumitru Alexandru (minutul 15), iar golul victoriei a fost marcat de acelaşi Florin Cibian (minutul 34), care a reuşit “dubla” în acest joc.
Şoimul Băiţa nu au reuşit să se impună într-un derbi al ţării Moţilor, pe terenul celor de la Aurul Brad. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, gazdele deschizând scorul prin Lucian Cristea (minutul 4), iar egalitatea de pe tabela de marcaj a fost restabilită de experimentatul Janos Vajda (minutul 17). Lupta pentru podium rămâne deschisă, aici fiind implicaţi mai mulţi factori, fiind aşteptată decizia Comisiei de disciplină, la meciul Gloria Geoagiu – Victoria Călan, precum şi disputarea restanţei pe care o mai are echipa din Geoagiu.
În derbiul Văii Jiului, Hercules Lupeni a învins, cu scor de neprezentare, 3-0, pe vecina CSM Vulcan, prin golurile înscrise de Remus Moldovan (minutul 40) şi Andrei Harangozo (minutele 78 şi 90). Retezatul Haţeg a învins pe teren propriu formaţia Dacia Orăştie. Echipa gazdă a condus cu 1-0 la pauză, prin golul înscris de Adrian Bociat (minutul 31), pentru ca apoi după pauză, Retezatul Haţeg să îşi dubleze avantajul, prin reuşita lui Iancu Sterp (minutul 50). Oaspeţii au reuşit să egaleze, prin punctele semnate de Laurenţiu Popa (minutul 52) şi Ciprian Duică (minutul 77), după care acesta a primit două cartonaşe galbene într-un singur minut (minutul 87) şi şi-a lăsat echipa în inferioritate numerică. Golul victoriei formaţiei din Haţeg a fost marcat de Darius Dăncescu (minutul 89), care a stabilit şi scorul final, 3-2 pentru gazde.
În fine, etapa a programat şi jocul dintre ultimele clasate, în care Universitatea Petroşani, cu două jocuri mai puţin disputate, a învins, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, pe CNS Cetate II Deva, formaţie care rămâne pe ultimul loc al clasamentului până la finalul de campionat, golurile pentru studenţii din Petroşani fiind marcate de Paul Ceru (minutele 67 şi 69), iar oaspeţii au redus din handicap prin Laurenţiu Moţ (minutul 83).

Rezultatele etapei
AS Aurul Certej- CS Inter Petrila 2-1
ACS Hercules Lupeni- CSM Vulcan 3-0
ACS Minerul Uricani- CSM Jiul Petroşani 3-2
CSO Retezatul Haţeg- CSM Dacia Orăştie 3-2
CSA Aurul Brad- ACS Şoimul Băiţa 1-1
AS Gloria Geoagiu- CS Hunedoara 2-4
AS Univ. Petroşani- CNS Cetate Deva 2-1
AS Victoria Călan a stat

Etapa viitoare
AS Victoria Călan- AS Aurul Brad
CS Inter Petrila- ACS Hercules Lupeni
CSM Vulcan- ACS Minerul Uricani
CSM Jiul Petroşani- CSO Retezatul Haţeg
CSM Dacia Orăştie- CSA Aurul Brad
ACS Şoimul Băiţa- AS Gloria Geoagiu
CS Hunedoara- AS Univ. Petroşani
CNS Cetate Deva stă

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura