Fara bascalie

El comandante Che Guevara (I)

Am văzut de curând pe HBO un fragment din filmul „Che”, evident, despre revoluţionarul argentinian Ernesto Rafael Guevara de la Serna, pe scurt, Che Guevara. Mi-am amintit că de curând, o cititoare a editorialelor mele mi-a trimis un e-mail, mi-a lăsat adresa blogului său şi acolo am dat peste un videoclip al piesei El Comandante Che Guevara. Mirat puţin de popularitatea pe care o are în special printre adolescenţi Che Guevara, am răspuns la e-mail, întrebând în ce mod poate să inspire personajul rebelului de extremă stânga. „Pur şi simplu, îmi place personajul… e un om care a luptat pentru o cauză, indiferent ce părere au unii, a rămas totuşi o legendă”, acesta a fost răspunsul.
Sunt sigur că aţi remarcat numărul relativ mare de tricouri cu figura lui Che, sau beretele stil guerilleros pe care le poartă cei ce se doresc nonconformişti. Nu mă lansez într-o lecţie de istorie sau pledoarii anti-Che Guevara. Pe foarte scurt, impresionat de viaţa mizeră din America de sud, omul s-a dus spre stânga politică, a devenit ceea ce se numeşte „revoluţionar de profesie”. A intrat în contact cu celebrităţi literare, cum ar fi Jean-Paul Satre şi Simone de Beauvoir, cunoscuţi pentru simpatiile lor comuniste. A pus umărul serios la victoria revoluţiei cubaneze, a devenit apoi director al Băncii centrale cubaneze şi ministru al industriilor. A avut, să spunem, decenţa să se retragă din funcţii care nu i se potriveau, chiar dacă a imprimat economiei cubaneze un caracter integral etatist. Comandant al unei închisori, nu a ezitat să comande asasinate, majoritatea deţinuţilor de acolo fiind politici, deci, a aplicat principiul maniheist „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. Plecat în Congo, să-l doboare pe Mobutu (vă amintiţi de el ca prieten al lui Ceauşescu, avea un nume pe care l-am reţinut pentru ciudăţenia sa, Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Waya Banga…). Revenit din Congo, înfrânt, Che pleacă în Bolivia, pentru o altă revoluţie mai mult sau mai puţin comunistă. Este capturat şi executat, la vârsta de 39 de ani.
Privit din perspectiva noastră, a celor care au experimentat comunismul, ideologie ce alunecă invariabil în totalitarism şi conţine în sine germenele autodistrugerii, Che Guevara poate fi judecat aspru, în postura de discipol poate mai puţin al lui Marx, cât mai ales a liderilor sovietici Lenin şi Stalin. Fără să-i cunoască povestea (unii, nu toţi, precizare pentru maniheişti…), o parte dintre tineri îl valorizează la nivel de simbol. M-am întrebat de ce.
Poate că joacă un rol figura sa charismatică, poate că este privit ca tip de revoluţionar idealist, ce luptă mereu pentru binele omului (Che a fost şi aşa ceva, a criticat dur ţările socialiste, atrăgându-şi reproşul Moscovei).

2 comentarii la „El comandante Che Guevara (I)

  • Ce apreciaza tinerii la Che Guevara? Eu zic sa-l intrebati pe Victor Ponta. Care, de la tricoul cu Che Guevara a trecut la costumul Armani, ca de, e presedinte acum.

    Am vazut multi tineri din organizatia PSD purtind tricouri cu Che Guevara la traditionalele intilniri anuale. Nu am vazut nici unul purtind tricouri cu Filimon Sirbu, Vasile Roaita, Olga Bancic, Lucretiu Patrascanu, Ilie Pintilie sau cu iobagii de la 1907…

  • da, Adrian esti de nota zece! cind folclorul urmeaza un criminal sau un nebun criminal de talia lui Che putin sunt cei care rationeaza…am intrebat si eu pe cineva de ce poarta tricoul cu Che si mi-a raspuns ca e pe euro si e adus de-afara…este psd.ist si absolvent de facultate(drept mai precis la cu plata!!)…pentru el era un roker american…deci ne-am lamurit!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura