FlashPolitica si administratie

După ce a dat lovitura, aducând fabrica Bosch la Simeria. Primarul Emil Rîşteiu are o strategie pentru elevii oraşului

Sorina Popa

Emil Rîşteiu (foto) este primar din anul 2000. Mai întâi, a fost trei mandate primar al comunei Băcia, iar acum este la al doilea mandat de primar al oraşului Simeria. A sărbătorit, deci, majoratul funcţiei de primar. Lovitura cea mare este atragerea investiţiei Bosch în localitate, adică 100 de milioane de euro pentru startul fabricii de maşini de spălat Bosch.

– Câte din promisiunile din ultima campanie electorală vi le-aţi onorat până acum, domnule primar?
– Nu am avut promisiuni foarte concrete. Am spus, atunci, că voi continua ce am făcut în primul mandat. Concret, am promis că toate străzile vor fi asfaltate până la finalul acestui mandat. Nu mai avem foarte multe, trei artere în Simeria, străzile din Sântandrei şi cele din Bârcea. Când am venit, în 2012, primar al Simeriei, erau 15 kilometri de străzi neasfaltate în oraş şi localităţile aparţinătoare. Am spus în campanie că voi începe cu periferia, aşa s-a şi întâmplat. Abia acum am asfaltat artera din spatele sediului primăriei. Mă străduiesc să mă ţin de anumite principii. În 2016 am promis că voi reabilita şcolile. Nu m-am aşteptat să avem proiecte de o aşa anvergură. Se reabilitează toate clădirile de învăţământ, de la grădiniţe până la liceu, totul se reface.
– De ce pentru dumneavoastră, ca primar, educaţia şi formarea elevilor este foarte importantă? Există alte instituţii care se ocupă de asta. Aveţi un proiect în acest sens. Despre ce este vorba?
– Viitorul unei comunităţi depinde de gradul de educaţie al generaţiilor care vin. Suntem în lucru cu o strategie de educaţie suplimentară a elevilor din Simeria. Am pornit de la faptul că şcoala asigură doar o parte a educaţiei copiilor, programa nu ajută foarte mult la dezvoltarea personală a copilului. Atunci, noi venim cu o strategie, pe care o vom finaliza până în vara acestui an. Facem un studiu sociologic la nivel de şcoală, astfel ca să vedem potenţialul, dorinţele elevilor, ale părinţilor. Vrem să punem în valoare fiecare copil. Iar valorile le vom identifica după mai multe criterii. Sunt elevi care nu performează la şcoală, dar sunt pricepuţi la sport sau au alte calităţi prin care pot deveni buni meseriaşi. Noi sprijinim familia. Vrem să simtă şi dascălii, şi părinţii că venim în ajutorul lor şi să-i canalizăm pe elevi pe căile care li se potrivesc. E nevoie să-i învăţăm pe copii că societatea are reguli care trebuie respectate. Ca să înveţe foarte bine importanţa regulilor, este mai uşor să-i introducem de exemplu, într-o echipă de fotbal. Acolo elevul învaţă să respecte reguli. Asta e doar suplimentar, nu vrem să ne băgăm în munca dascălilor.
– Simeria este un oraş mic. Ce-i lipseşte Simeriei?
– În primul rând, trebuie regândită dezvoltarea urbanistică a oraşului. Este în lucru Planul urbanistic general al oraşului. Nu suntem reşedinţă de judeţ. În schimb, vom avea o fabrică Bosch şi suntem la o intersecţie importantă de drumuri. Avem nevoie de mai multe locuinţe. Zona industrială să fie bine delimitată, să nu se amestece cu cea de locuinţe. Vom încerca să deschidem noi zone de dezvoltare.
– Fabrica Bosch este o certitudine la Simeria. O investiţie de 100 de milioane de euro. Aţi dat, deci, lovitura. Aţi emis autorizaţia de construcţie. Anul acesta va trebui să înceapă ridicarea fabricii. Câte locuri de muncă vor fi create?
– La început, producătorul german va angaja 700-800 de persoane. Prima maşină de spălat va ieşi pe poarta fabricii de la Simeria la sfârşitul anului 2020, începutul lui 2021. Estimăm că 300-400 de persoane vor veni din alte localităţi, ca să lucreze aici. Avem semnale de la oameni care au plecat din Simeria, prin ţară, să lucreze, că vor să se întoarcă acasă. E foarte bine.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura