Doctorului Ioan Brînda, cu respect şi mulţumiri!

Mircea Lepădatu

Niciodată nu ştii ce-ţi rezervă viaţa. Pe parcursul ei, un om are parte de bune şi rele, iar într-o secundă, cursul vieţii i se poate schimba, uneori dramatic.

Aşa a păţit şi sussemnatul, în urmă cu 12 zile. Stăteam liniştit, la o cafea, alături de doi amici, pe o terasă din centrul oraşului, bucurându-ne de razele soarelui care ne încălzeau spatele. Nimic nu prevestea ce mi se va întâmpla peste câteva minute. Orice mi-ar fi trecut prin cap în clipele acelea, numai nu faptul că peste nici 10 minute voi fi urcat în ambulanţă şi dus de urgenţă la spital, unde după investigaţiile de rigoare s-a constatat că aveam fractură de col femural drept. Adică fractură de şold, cum i se mai spune. Şi asta, culmea, în urma unei, aş spune, banale căzături. Şi uite aşa am ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, unde n-am fost, până în ziua ghinionistă, decât în interes de serviciu sau în vizită la vreun pacient.
Dar nu despre ghinionul meu şi despre şoldul rupt mi-am propus să scriu acum. Şoldul este deja aproape în regulă, graţie medicului primar ortoped Ioan Brînda, şeful Secţiei Ortopedie a SJU Deva, un ortoped de excepţie, dăruit profesiei şi actului medical, privit din toate laturile sale.
Aşadar, să o iau de la capăt. În miezul unei zile frumoase de toamnă, m-am împiedicat şi am căzut pe şoldul drept, fracturându-l. Dându-şi seama că situaţia este gravă, prietenul meu a chemat ambulanţa, care în nici 10 minute a ajuns la faţa locului. Deşi eram în stare de şoc, cu nişte dureri groaznice şi neputând să mă mişc, am remarcat, totuşi, modul absolut profesional în care a acţionat echipajul de pe ambulanţă – o femeie şi un bărbat – cărora, din păcate, nu le-am reţinut numele şi funcţiile. Care echipaj nu a plecat decât după ce m-a predat celor de la Urgenţe, fiind siguri că sunt pe mâini bune. Şi cei de la Urgenţe Chirurgie, începând de la medicul de gardă – o doamnă doctor căreia nici ei nu i-am reţinut numele -, continuând cu asistentele şi încheind cu brancardierii, s-au mişcat mai rapid decât mă aşteptam, având în vedere aglomeraţia de acolo, acţionând cu grijă, amabilitate şi precizie. La radiologie, la fel s-a întâmplat: rapiditate, grijă şi precizie. Cei de aici au confirmat diagnosticul până atunci doar presupus: fractură de col femural drept garden IV.
Am aflat că, indubitabil, cea mai sigură şi eficientă cale de vindecare era operaţia. De aici a început nebunia. “Nuuu! Nu te opera la Deva. Oriunde, dar nu la spitalul din Deva! Ştii ce faimă are spitalul devean. Du-te la Tg. Mureş, la Timişoara sau la Cluj”. Familia, colegi de serviciu, prieteni, toţi m-au sfătuit să nu mă dau pe mâna celor de la spitalul din Deva. S-a şi vorbit urgent la Tg. Mureş şi la Timişoara. Urma doar să mă decid unde să merg la operaţie, totul fiind pregătit pentru plecarea mea într-acolo. Eram speriat şi bulversat. Nu ştiam încotro să mă îndrept.
În acel moment a apărut lângă targa pe care mă aflam, în aşteptarea unei decizii, medicul Ioan Brînda, şeful Secţiei Ortopedie a spitalului devean. Cu calm, cu răbdare şi pricepere, mi-a explicat care este situaţia mea, de ce trebuie făcută operaţie, ce fel de operaţie trebuie făcută, arătându-mi şi partea bună şi cea mai puţin bună a intervenţiei chirurgicale, subliniind că asemenea intervenţii s-au realizat cu sutele în secţia pe care o conduce, toate cu bune rezultate. Şi că, indiferent unde voi decide să merg, tot de aceeaşi operaţie şi tratament voi avea parte. Nu ştiu de ce, dar am simţit că trebuie să am încredere în doctorul Brînda. Şi i-am spus pe loc că mă las pe mâna lui şi voi rămâne la Deva.
Restul este istorie. A doua zi am fost operat. “Artroplastie totală” este denumirea intervenţiei chirurgicale. Ceea ce înseamnă că doctorul Brînda m-a „dotat” cu un şold nou, din titan, garantat un sfert de secol. Ăsta cu siguranţă nu se mai rupe! După operaţie am rămas şapte zile internat în Secţia Ortopedie a SJU Deva, condusă de acelaşi medic primar Ioan Brânda. Mai exact, în noua secţie ortopedică a spitalului, care trebuie să precizez nu este cu nimic mai prejos decât cele de la marile clinici universitare. Nu pot spune că, în ce priveşte condiţiile de cazare şi dotările, totul este perfect, dar credeţi-mă, este OK. Cum o notă mare putem acorda personalului din secţia respectivă, începând de la medici, continuând cu asistentele, infirmierele şi femeile de serviciu. Toţi cei de aici dovedesc calităţi profesionale şi umane necesare într-o asemenea secţie de spital. Repet, am stat şapte zile cu ei şi am putut să observ ce se întâmplă acolo şi cum îşi face treaba personalul.
N-o să fiu ipocrit, nici n-o să fac pe naivul, ca să nu mă gândesc că o parte din atenţia care mi s-a acordat se datorează şi faptului că sunt un jurnalist cu vechi state de serviciu, cunoscut şi, aş vrea să cred, şi respectat în judeţ. Dar, o spun cu mâna pe inimă, am observat, în cele şapte zile cât am stat internat în secţia ortopedie condusă de doctorul Brînda, că la fel au fost trataţi toţi pacienţii, indiferent ce vârstă aveau, ce profesii şi de unde veneau.
După ce toate acestea au fost arătate, doar atât mai am a spune: respectul şi mulţumirile mele, doctore Ioan Brânda! Și ţineţi-o tot aşa!