Sport

Doar două competiţii de gimnastică la Deva, în anul 2016

11 x 1 gimnstica cupa petrom devaCiprian Marinuţ

Numai două dintre concursurile interne cuprinse în calendarul competiţional (provizoriu) pentru anul 2016 dat publicităţii, ieri, de Federaţia Română de Gimnastică, se vor desfăşura la Deva. Cele mai multe competiţii naţionale de gimnastică vor avea loc la Buzău.

Un concurs de aerobic şi unul de artistică
Deva, una dintre cele mai importante „case” ale gimnasticii româneşti, va găzdui în anul 2016 un concurs de gimnastică aerobică şi unul de gimnastică artistică. Este vorba de „Cupa Cetăţii” la gimnastică aerobică, programată în perioada 27-29 mai şi de Campionatul Naţional Individual al Junioarelor care va avea loc în perioada 19-21 octombrie. Tot două competiţii vor avea loc la Sibiu şi Oneşti, dar cele mai multe întreceri vor avea loc la Buzău şi Bucureşti.

Calendar bogat în concursuri externe
Pe lângă competiţiile interne, cele mai multe şi importante întreceri rezervate gimnasticii sunt programate în străinătate. La gimnastica artistică, cele mai importante, în ordine cronologică, sunt: Concursul Preolimpic (Rio de Janeiro – 16 – 20 aprilie) – ultima şansă de a se obţine calificarea la ediţia 2016 a Jocurilor Olimpice, Campionatele Europene (Berna, 28 mai – 5 iunie) şi, desigur, Jocurile celei de a XXXI-a Olimpiade moderne (gimnastica în perioada 6 – 16 august). La aceste întreceri majore se adaugă o serie de competiţii (întâlniri bilaterale, etape de Cupa Mondială, alte concursuri) menite a permite atingerea de formă pentru obiectivele principale. La gimnastică aerobică, competiţia anului va fi Campionatele Mondiale din Coreea de Sud (Incheon, 13 – 19 iunie). Calendarul activităţii gimnasticii româneşti nu cuprinde doar sectorul competiţional, ci şi o serie de acţiuni naţionale şi internaţionale la nivel federal sau al cursurilor de perfecţionare pentru antrenori sau arbitri.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura