FlashPolitica si administratie

Continuăm procedurile de transferare a poligonului armatei din proprietatea Ministerului Apărării în proprietatea municipalităţii devene!

Împreună cu deputatul Lucian Heiuş, am avut o întâlnire de lucru la Bucureşti, cu Ministrul Finanţelor Publice, domnul Florin Cîţu.

Scopul întâlnirii a fost acela de a urgenta obţinerea avizului pentru transferarea poligonului armatei, aflat în zona Archia, în suprafaţă de 28 de hectare, din proprietatea Ministerului Apărării în proprietatea Municipiului Deva.
Din discuţiile purtate cu ministrul de Finanţe, am primit asigurarea că până vineri, 12 iunie, vom obţine avizul de la Ministerul Finanţelor şi dosarul va fi trimis pentru obţinerea ultimului aviz de la Ministerul Justiţiei, înainte de hotărârea de guvern.
Am avut şi o discuţie la sediul Guvernului cu Premierul României, domnul Ludovic Orban, care mi-a promis că după ce vom obţine cele două avize de la ministere va iniţia o hotărâre de guvern pentru a face transferul de proprietate al Poligonului Armatei.
După o muncă de peste 2 ani, pot să afirm că suntem pe ultima sută de metri pentru a rezolva această problemă.
Cele 28 de hectare de teren vor fi atribuite conform Legii nr. 15/2003, tinerilor din Deva, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, în ordinea în care au depus cererile şi cu respectarea criteriilor şi a condiţiilor prevăzute de lege.
Nicolae-Florin Oancea, primarul Municipiului Deva

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura