Politica si administratie

Deputatul Sorin Marica a votat pentru scutirea medicilor de familie de la plata impozitului pentru cabinete

Magdalena Şerban

Deputatul Sorin Marica (foto) (PRO România) crede că noua lege publicată în Monitorul Oficial pe 26 mai, ce prevede faptul că acele edificii în care funcţionează cabinete de medicină de familie, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice, să fie exceptate de la plata impozitului pe clădire, constituie un mic sprijin pentru mediul sanitar.

„Am fost şi sunt de acord cu acest aspect. În baza modificărilor legislative, 11.000 de cabinete medicale din ţară vor fi scutite de impozit. Să luăm un exemplu: nu toate comunele dispun de dispensar uman care să fie pus la dispoziţia medicilor de familie. De asta nici nu se înghesuie specialiştii să ajungă la sate. Aşa că un doctor, dacă şi-ar dori să deservească o astfel de comunitate, e nevoit să plătească dările la stat în condiţiile în care achiziţionează un edificiu sau îl închiriază, iar printre prevederile contractuale e stipulată şi plata impozitului. Mai mult, măsura exceptării sediilor cabinetelor medicilor de familie de la plata impozitului pe teren înlătură inechităţile, vizavi de unităţile sanitare publice. În plus, nu cred că se va face o gaură în bugetele locale, neexistând atât de multe cabinete medicale într-o localitate. Însă pentru un medic se resimte orice formulă de ajutor“, a declarat Sorin Marica, deputat de Hunedoara, membru al PRO România.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura