Actualitate

Condamnări cu suspendare în dosarul „Proxeneţi 1”

03 Ovidiu PlescanMaximilian Gânju

Magistraţii Tribunalului Hunedoara i-au găsit vinovaţi pe Daniel Ovidiu Pleşcan (foto), Mihaela Ciociu şi Silviu Praţa, cei trei inculpaţi în dosarul „Proxeneţi 1”.
Judecătorii au acordat fiecăruia din cei trei inculpaţi o pedeapsă de trei ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi, însă aceştia nu vor ajunge după gratii, dat fiind faptul că executarea pedepsei a fost suspendată.
Totodată, judecătorii au mai hotărât ca Daniel Ovidiu Pleşcan să fie supravegheat timp de patru ani şi i-au impus să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Hunedoara sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile în cadrul Primăriei municipiului Petroşani. În ce-i priveşte pe Mihaela Ciociu şi Silviu Praţa, cei doi vor fi şi ei supravegheaţi doi ani şi vor trebui să execute muncă în folosul comunităţii. Totodată, judecătorii Tribunalului Hunedoara au hotărât şi obligarea celor trei la plata sumei de câte 2.400 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Sentinţa primei instanţe poate fi atacată de cei trei la Curtea de Apel Alba Iulia.
Daniel Ovidiu Pleşcan, Mihăiţă Silviu Praţa şi Mihaela Ciociu au fost ridicaţi de ofiţerii BCCO Alba şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Hunedoara, în urmă cu un an de zile. Anchetatorii au susţinut că, în perioada iulie – decembrie 2014, membrii grupării ar fi recrutat cinci tinere, dintre care două minore, pe care le-ar fi determinat să practice prostituţia, în mai multe locuri de cazare din Valea Jiului. O parte din banii obţinuţi din activitatea de prostituţie ar fi fost însuşiţi de acuzaţi.

One thought on “Condamnări cu suspendare în dosarul „Proxeneţi 1”

  • Cea mai solicitata oferta de lucru online! Suntem in plina ascensiune si suntem cei mai cautati! Oferim celor interesati posibilitatea unei colaborari online, part-time, la domiciliu, cu castiguri asigurate prin contract de comision. Cerem: cunostinte minime de navigare pe internet, de lucru cu fisiere pdf si word, de folosire a emailului. Sunt necesare calculator si conexiune la internet. Asiguram instruire gratuita si pas cu pas. Numai persoanele foarte serioase sunt asteptate sa ceara detalii la adresa de email: [email protected]

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura